Jurnalul.ro Ştiri Observator Viitorii tați din București sunt chemați să învețe cum să își ajute partenera și viitorul bebeluș

Viitorii tați din București sunt chemați să învețe cum să își ajute partenera și viitorul bebeluș

de Redacția Jurnalul    |   

Sarcina, nașterea și primele luni cu un bebeluș sunt printre perioadele cele mai intense și vulnerabile emoțional din viața unei familii, iar Asociația Moașelor din România (AMșR) îi pregătesc pe viitorii tătici, dar și mămici să traverseze aceste perioade prin cursuri gratuite în București.

Asociația Moașelor din România (AMșR), în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) și Primăria București lansează cursuri gratuite de educație prenatală și postnatală dedicate gravidelor, viitorilor tați și proaspeților părinți din București.

Cursurile de educație prenatală se adresează gravidelor aflate în peste 20 de săptămâni de sarcină și viitorilor tați, iar cursurile postnatale se adresează părinților cu copii cu vârsta de până la 1 an. De asemenea, tații care participă la cursuri pot obține gratuit atestatul de puericultură, care le permite prelungirea concediului paternal cu 5 zile lucrătoare.

Cursurile sunt organizate săptămânal, cu prezență fizică, în București, și sunt susținute de moașe licențiate și consultante în alăptare certificate internațional (IBCLC – International Board Certified Lactation Consultant).

„Fiecare gravidă și fiecare familie aflată la început de drum merită sprijin, informație corectă și încredere. Sper ca acest model de colaborare să inspire și alte comunități din România. Prin astfel de inițiative, construim un București mai prietenos pentru părinți, mai sigur pentru copii și mai echitabil pentru femei”, a declarat Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.

„Sarcina, nașterea și primele luni cu un bebeluș sunt printre perioadele cele mai intense și vulnerabile emoțional din viața unei familii. Cursurile de educație pre și postnatală sunt esențiale pentru orice gravidă și proaspăt părinte, iar moașele pot oferi și acest tip de educație, bazată pe informații validate științific, sprijin practic și empatic. De la fiziologia nașterii până la inițierea alăptării, recuperarea mamei după naștere și îngrijirea nou-născutului, totul este gândit pentru a da încredere și instrumente reale părinților în devenire sau proaspeților părinți. Educația prenatală și postnatală este vitală și trebuie să fie oferită gratuit de către stat în toate județele din România. La fel cum statul trebuie să integreze urgent serviciile bazate pe moașe în sistemul public de asigurări medicale, pentru ca toate femeile, gravidele, proaspeții părinți, tinerii și adolescenții să poată accesa gratuit serviciile medicale sau de educație pe care le pot oferi moașele licențiate”, a declarat Irina Mateescu, președinta Asociației Moașelor din România.

„Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) se alătură Asociației Moașelor din România în vederea sprijinirii familiilor și îmbunătățirii sănătății materno-infantile, recunoscând importanța educației și consilierii oferite de moașe ca profesioniști în domeniul sănătății, în special al sănătății femeilor și familiilor lor. Activitățile se vor desfășura într-un spațiu pus la dispoziție de DGASMB în Șos. Ștefan cel Mare nr. 1-3, Sector 1, București, unde vor avea loc întâlniri periodice și sesiuni dedicate mamelor și bebelușilor din Capitală”, a declarat Cosmina Simiean, director general DGASMB.

Asociația Moașelor din România și Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București au încheiat recent, cu prilejul Zilei Internaționale a Moașelor, un protocol de colaborare prin care își unesc eforturile în sprijinul protejării drepturilor femeilor la sănătate reproductivă și pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale și de gen. Protocolul stabilește un cadru comun de acțiune, în baza căruia vor fi oferite servicii de consiliere în sănătate reproductivă, monitorizarea sarcinii, sprijin pentru lăuze și nou-născuți, sprijin pentru prevenirea sarcinilor la minore, consiliere privind alăptarea și planificarea familială, precum și educație pre și postnatală.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: tata bebelus partenera
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri