„Prin proiectul de act normativ se propune aprobarea amânării închiderii grupurilor energetice pe bază de lignit Rovinari 3 (330 MW) și Turceni 7 (330 MW) și a exploatărilor miniere aferente acestora aparținând Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., până la data de 31.10.2023”, se menționează în nota de fundamentare.
Termenul actual de închidere a acestor capacități este 31 decembrie 2022.
La momentul actual, România se confruntă cu o situație de criză energetică cauzată de efectele războiului din Ucraina care a condus la eliminarea unor surse de aprovizionare a statelor membre ale Uniunii Europene, precum cele din Federația Rusă, se motiveaază în document..
Ordonanţa de urgenţă nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.334/2022, cu modificările și completările ulterioare prevede la art. 19 că: ”În situaţie de criză energetică, Guvernul României, la propunerea Ministerului Energiei, poate, prin hotărâre, să aprobe amânarea închiderii unor capacităţi energetice cu funcţionare pe cărbune şi a exploatărilor miniere aferente sau repornirea grupurilor energetice închise şi a exploatărilor miniere aferente, cu respectarea legislaţiei de mediu şi a termenului de finalizare a decarbonizării sectorului energetic prevăzut la art. 3 şi în corelare cu măsurile cuprinse în planurile de urgenţă aferente sectorului energetic”.
Proiectul de hotărâre de Guvern a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Energiei și urmează să intre pe rodinea de zi a următoarei ședințe a Guvernului.
(sursa: Mediafax)