Jurnalul.ro Cultură Muzica ”The Four – Cei 4”, începând din 31 martie, la Antena 1

”The Four – Cei 4”, începând din 31 martie, la Antena 1

Antonia, Feli, Carlas Dreams și Cheloo vor ocupa locurile la pupitrul de jurat ”The Four – Cei 4”, începând din 31 martie, de la 20:00, la Antena 1.

Cu ani de experiență în industria muzicală, prezenți în topurile de specialitate și pe scenele din întreaga țară, și chiar și cele internaționale, Antonia, Feli, Carlas Dreams și Cheloo i-au ales deja pe cei care merită să fie ”The Four – Cei 4”, însă în fiecare ediție aceștia trebuie să lupte pentru a-și păstra locul.

”Din ce am ascultat până acum, foarte mulți dintre ei sunt talentați”, spune Antonia, care este la cea de-a doua experiență a sa de jurat. Și Feli își dorește să vadă concurenți care să dovedească faptul că își doresc, dar, mai ales, că merită să fie unul dintre Cei 4. ”Avem nevoie de un câștigător autentic, sigur pe el”, spune Feli.

Iar lipsa acestor calități este aspru sancționată de către cei patru jurați. ”Au fost câteva cazuri în care am fi putut să le dăm ocazia să intre la duel, dar nu am văzut convingere în ochii lor, nu am văzut dorință!”, spune Cheloo.

Cei patru jurați sunt deciși ca până la final să descopere artistul care își merită cu adevărat locul în industrie, însă îi avertizează pe cei care vor să devină unul dintre Cei 4 că acest lucru nu va fi deloc ușor. ”Acest format este mai cinic și mai rece, mai puțin romantic și absolut neiertător”, spune Carla’s Dreams.

Macanache, cel care va urca pe scena ”The Four – Cei 4” în calitate de prezentator, le reamintește concurenților că în fiecare ediție lupta se dă pe loc, astfel că noua provocare a emisiunii va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleși să își păstreze locul deja câștigat și să devină mai buni de la o săptămână la alta!

Astfel, începând cu data de 31 martie, Cei 4 vor fi pregătiți să lupte în fiecare ediție cu challengerii care vor încerca mai întâi să convingă juriul că merită să primească șansa de a se duela. Fiecare challenger care obține toate cele patru voturi ale juriului poate alege un artist din Cei 4 să îl provoace la duel. Astfel, fiecare va interpreta o nouă piesă, iar de această dată, publicul din sală este cel care decide câștigătorul, votând prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”.

Subiecte în articol: The Four – Cei 4
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri