Jurnalul.ro Ştiri Locale Timiş: Un bărbat decedat şi trei persoane rănite, în urma unui accident, lângă Pişchia

Timiş: Un bărbat decedat şi trei persoane rănite, în urma unui accident, lângă Pişchia

Un bărbat a decedat şi trei persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat, sâmbătă, pe DJ 691, lângă localitatea timişeană Pişchia.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că în urma accidentului au rezultat patru victime, doi adulţi şi doi minori.

„Un bărbat şi un copil au rămas încarceraţi. S-au efectuat manevrele de descarcerare şi au fost predate victimele echipajelor medicale sosite la faţa locului, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat. Celelalte trei persoane, un adult şi doi minori, sunt transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a afirmat Megherea.

Potrivit Poliţiei Timiş, bărbatul decedat este şoferul în vârstă de 61 de ani, care la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod. În autoturism se mai aflau o femeie şi două fetiţe de 6 şi 9 ani, toţi fiind rude.

„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, precizează Poliţia Timiş.

La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială de descarcerare, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD, 17 pompieri şi un elicopter SMURD.

AGERPRES

Subiecte în articol: accident mortal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri