Jurnalul.ro Timp liber Casa Tipuri de centrale termice. Cum faci cea mai bună alegere pentru locuința ta

Tipuri de centrale termice. Cum faci cea mai bună alegere pentru locuința ta

Când vine vorba despre încălzirea locuințelor, tot mai multe persoane își îndreaptă atenția pentru centralele termice. Avantajul acestora este că pot fi folosite atât în apartamente, cât și la casă, indiferent de condiții, iar montarea și instalarea acestora este ușoară, prin urmare nu va necesita costuri uriase.

Cât despre alegerea unei centrale termice adecvate pentru locuința ta, trebuie să știi că unele centrale pot fi folosite exclusiv la curte, deoarece funcționează pe bază de combustibil solid. Tocmai de aceea, înainte de achiziționarea unei centrale potrivite pentru casa sau apartamentul tău, este important să știi cum funcționează acestea, precum și ce avantaje și dezavantaje are fiecare.

Tipuri de centrale termice

Este important să știi că există trei mari tipuri de centrale termice: centrale pe gaz, pe curent și pe combustibil solid (lemne, peleți, GPL). Fiecare dintre aceste tipuri au avantajele și dezavantajele proprii, pe care este important să le cunoști înainte de achiziționare.

1. Centrale termice pe gaz 

Centralele termice pe gaz sunt cele mai populare și cele mai căutate. Sunt ideale pentru persoanele care locuiesc la bloc, dar și pentru cele care stau la casă, cu condiția ca locuința să fie racordată la gaze.

Un dezavantaj este dat de faptul că, în funcție de modul în care este construit blocul, este posibil să nu primesti aviz de instalare. Pentru a instala o astfel de centrală, este important ca încăperea să fie spațioasă și bine aerisită.

Cel mai mare avantaj al centralelor pe gaz îl reprezintă prețul mic al gazelor, comparativ cu cel al curentului. Prin urmare, costurile lunare pentru încălzirea locuinței și a apei sunt mult mai mici, comparativ cu cele plătite în cazul centralelor electrice. 

Spre deosebire de centralele pe combustibil solid, o centrală pe gaz ocupă mult mai puțin spațiu, putând fi instalată în bucătărie și mascată de un dulap. În plus, necesită lucrări minime de întreținere și de curățare.

2. Centrale termice electrice

Centralele termice electrice sunt folosite, cu precădere, în apartament. Acestea reprezintă o soluție utilă de încălzire a locuinței și apei calde, putând fi instalate în orice tip de locuință. Avantajul acestora este că aprobările se obțin mai ușor, nefiind necesară racordarea la gaze. În plus, prețul de instalare este mic.

Un alt avantaj important al centralelor termice electrice este că, spre deosebire de restul centralelor, sunt foarte eficiente, reușind să convertească în proporție de aproape 100% un kW electric într-un kW termic. Prin urmare, costurile pentru factura de electricitate nu sunt foarte mari. Desigur, acest lucru diferă în funcție de spațiul pe care centrala trebuie să-l încălzească. Cu cât locuința este mai mare, cu atât prețul facturii va crește.

De asemenea, când alegi o centrală electrică este important să fii atent la eficiența energetică a acesteia. Unele centrale sunt concepute pentru spații mai mici, iar altele pentru spații mai mari. Prin urmare, trebuie să alegi o centrală care să îndeplinească nevoile locuinței. De exemplu, pentru o locuință cu maximum două camere, o centrală termică de 24 kw este suficientă. Dacă ai un apartament mai mare, de trei sau patru camere, vei avea nevoie de o centrală mai mare. 

3. Centrale termice pe combustibil solid

Centralele termice pe combustibil solid sunt destinate doar persoanelor care locuiesc la casă. Acestea au dimensiuni mult mai mari și necesită instalarea într-o cameră specială sau o anexă la casă. Centralele pe combustibil solid se împart în trei categorii: cele care funcționează pe bază de lemne, cele pe bază de peleți sau pe motorină. 

Centralele care funcționează pe bază de combustibili solizi au avantajul că pot fi montate în orice zonă, fără să depinzi de racord la rețeaua de gaze. În plus, combustibilii necesari pentru funcționarea acestora sunt ușor de procurat. Fiecare dintre cele trei tipuri de centrale pe combustibil are însă avantaje și dezavantaje.

  • Centrala termică pe lemne funcționează prin arderea lemnului. Acest lucru presupune achiziționarea unor lemne de calitate. Lemnele trebuie tăiate la dimensiunile potrivite, iar înainte de utilizare trebuie să te asiguri că sunt bine uscate. În caz contrar, eficiența centralei nu este cea dorită, iar durata de viață a acesteia poate scădea. Prin urmare, vei avea nevoie de o cameră specială de depozitare a lemnelor, care să stea într-un loc uscat. 
  • Centralele pe baza de peleți sunt, de departe, cele mai eficiente dintre tipurile de centrale pe bază de combustibil solid. Avantajul este că nu poluează, iar peleții sunt ușor de achiziționat din magazinele de specialitate. Este necesară o cantitate relativ mică de peleți pentru funcționarea acestora și nu ai nevoie de spații mari de depozitare. În plus, cenușa rezultată din peleți poate fi folosită apoi în grădină, pe baza de combustibil solid, astfel încât nimic nu se pierde. 
  • Centralele pe GPL funcționează pe bază de combustibil format dintr-un mix de hidrocarburi care rezultă prin procesul de rafinare a petrolului. Prețurile pentru acest combustibil sunt mai mari decat cele date pe lemne sau peleți. În plus, trebuie să fii foarte atent de unde cumperi combustibilul pentru a te asigura că este de calitate.
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri