Jurnalul.ro Ştiri Locale Trafic restricționat vineri dimineața pe A4, după ce un TIR a intrat în parapetul median

Trafic restricționat vineri dimineața pe A4, după ce un TIR a intrat în parapetul median

de Redacția Jurnalul    |   

Traficul este restricționat vineri dimineața pe A4, după ce un TIR a intrat în parapetul median și a ajuns pe sensul opus de mers. Nu au fost înregistrate victime.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A4 Ovidiu-Agigea, la kilometrul 0+300 de metri, pe sensul către Agigea, în apropierea localității Ovidiu, județul Constanța, un ansamblu de vehicule a intrat în parapetul median și a pătruns pe celălalt sens de mers.

În urma accidentului, nu au rezultat persoane rănite, însă traficul este restricționat pe banda de urgență și prima bandă a sensului către Ovidiu.

Sunt semnalate scurgeri de combustibil pe carosabil.

Conform polițiștilor, pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, traficul se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori normale de trafic.

Este semnalată aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 București-Pitești, începând din localitatea Ciorogârla, județul Ilfov.

Astăzi, în funcție de condițiile meteorologice, se vor aplica restricții de trafic pe mai multe sectoare de drum din județul Vâlcea, astfel:

- DN 7, tronsonul kilometric 165+900 de metri - 166+900 de metri, pe raza localității Blidari, se lucrează la așternere covor asfaltic, între orele 08:00 - 18:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale, dirijată de piloți de circulație;

- DN 7, tronsonul kilometric 210 – 220, pe raza localitățiilor Proieni-Tutulesti, se lucrează la cosirea vegetației, între orele 08:00 - 16:00. Circulația se desfășoară îngreunat în zona lucrărilor;

- DN 67, tronsonul kilometric 135+500 de metri - 167+500 de metri, pe raza localităților Miloștea-Pietrari, se lucrează la cosirea vegetației, între orele 08:00 - 16:00. Circulația se desfășoară îngreunat în zona lucrărilor;

- DN 67B, tronsonul kilometric 47+400 de metri – 60, pe raza localitățiilor Obislavu- Grădiștea, se lucrează la aplicare marcaje axiale, între orele 08:00 - 18:00. Circulația rutieră se desfășoară îngreunat pe ambele sensuri de circulație.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: trafic restrictionat a4 accident tir
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri