Jurnalul.ro Sport Fotbal international Tragedie in fotbal. Doi jucători ai echipei NK Maribor au murit într-un accident rutier

Tragedie in fotbal. Doi jucători ai echipei NK Maribor au murit într-un accident rutier

Doi jucători ai clubului sloven de fotbal NK Maribor, atacantul sârb Zoran Baljak şi fundaşul stânga sloven Damjan Marjanovic, ambii în vârstă de 20 de ani, au decedat, marţi, într-un accident rutier, anunţă site-ul oficial al grupării.

Ambii erau componenţi ai echipei secunde a clubului (NK Maribor B).

Portarul sârb Ljubomira Moravca, 20 de ani, a fost rănit serios în acest accident, în timp ce fundaşul sloven Ziga Lipuscek a scăpat cu răni uşoare.

NK Maribor va juca joi, acasă, cu formaţia scoţiană Aberdeen, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al Europa League. În prima manşă scorul a fost egal, 1-1, dar niciunul dintre cei patru fotbalişti implicaţi în accident nu a jucat în partida tur.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri