Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Transgaz a încheiat un acord de circa 626 milioane euro la Davos

Transgaz a încheiat un acord de circa 626 milioane euro la Davos

Transgaz a semnat marţi, la Davos, un acord pentru realizarea în comun a unor investiţii de până la 626 milioane euro cu Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări SICAV-RAIF (3SIIF), fond comercial dedicat investiţiilor în infrastructură din Europa Centrală şi de Est,.

Investițiile privesc infrastructura de transport a gazelor naturale pregătită pentru hidrogen din România.

Avand în vedere rezervele interne extinse de petrol si gaze naturale ale României, se anticipeaza ca investitiile suplimentare in infrastructura de transport al gazelor naturale vor stimula dezvoltarea economica in regiune, sprijinind in acelasi timp securitatea energetica europeana si tranzitia energetica in regiunea celor Trei Mări, se arată într-un comunicat al Transgaz.

Acordul privind foaia de parcurs se bazeaza pe Termenii de Referinta conveniti anterior in vederea dezvoltarii in comun a unui numar de proiecte de infrastructura de gaze naturale pregatita pentru hidrogen in Romania, prin intermediul unor noi societati mixte de proiect deţinute de Transgaz şi 3SIIF.

După finalizarea proiectelor, acestea vor fi vândute către Transgaz.

Transgaz şi 3SIIF anticipează finalizarea si semnarea documentatiei privind tranzactia in cel de al treilea trimestru din 2022, iar constituirea unei prime societati mixte de proiect este prevazuta inainte de sfarsitul anului.

„Securitatea energetica in regiunea celor Trei Mări nu a avut niciodata o importanta mai mare. Avem nevoie de o infrastructura energetica de ultima generatie pentru a continua dezvoltarea economiilor noastre. Pana in prezent, regiunea a avut cea mai rapida crestere economica din UE si cred cu tarie ca acest lucru va continua sa atraga capital privat pentru investitii in infrastructura din regiunea noastra.”, a declarat Beata Daszynska-Muzyczka, preşedinte al Fondului.

3SIIF este un fond comercial dedicat investitiilor in infrastructura energetica, de transport si digitala din statele membre ale Uniunii Europene care se invecineaza cu Marea Baltica, Marea Adriatica si Marea Neagra. Regiunea celor Trei Mări cuprinde 12 state membre ale UE din Europa Centrala si de Est.

Investitiile Fondului cuprind: Cargounit, cel mai mare operator de leasing de locomotive din Polonia, Enery, o companie de productie de energie regenerabila care dezvolta proiecte in regiune, şi Greenergy, o platformă de centre de date care vizează satisfacerea nevoilor de calcul si stocare de date din regiune.

Amber Infrastructure Group este consultantul de investiţii exclusiv al Fondului si este responsabil pentru serviciile de initiere, gestionare a activelor si de strangere de capital.

Subiecte în articol: transgaz davos
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri