Jurnalul Ştiri Observator CFR Călători lansează primele rame electrice PESA: Iată programul și traseele stabilite

CFR Călători lansează primele rame electrice PESA: Iată programul și traseele stabilite

de Redacția Jurnalul    |   

Primele cinci rame electrice regionale produse de compania poloneză PESA au fost predate miercuri operatorului CFR Călători și urmează să intre în circulație pe două dintre cele mai importante rute feroviare din România.

Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma pe platforma Facebook. Acesta afirmă că blocajul care a întârziat luni de zile punerea în exploatare a trenurilor a fost deblocat prin modificarea contractului de achiziție.

Potrivit oficialului, primele cinci rame electrice vor deservi rutele București Nord - Brașov și București Nord - Obor - Fetești - Constanța.

Horațiu Cosma susține că trenurile au rămas garate timp de mai multe luni în depoul Obor, fără a putea fi introduse în serviciul public. În ultimele săptămâni, reprezentanții Ministerului Transporturilor, ai Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), ai Autorității de Siguranță Feroviară Română (ASFR), ai CFR Călători, ai operatorilor privați și ai producătorului PESA au identificat o soluție pentru deblocarea situației.

Contractul a fost modificat

Conform explicațiilor oferite de secretarul de stat, soluția a constat în semnarea unui act adițional la contractul de achiziție. Astfel, plata serviciilor de mentenanță va fi suspendată până la îndeplinirea obligațiilor privind construirea și echiparea halelor de întreținere prevăzute în contract. Până la finalizarea acestora, producătorul va asigura mentenanța în facilități închiriate care respectă cerințele tehnice.

Alte trenuri vor fi livrate săptămâna viitoare

Horațiu Cosma a anunțat că, săptămâna viitoare, alte cinci rame electrice vor fi predate operatorului privat Transferoviar Călători (TFC) și vor circula pe ruta București Nord - Roșiorii de Vede. Tot în cursul săptămânii viitoare este programată și livrarea primei rame electrice interregionale către CFR Călători, destinată traseului Galați - Constanța.

Contracte de peste 4,3 miliarde de lei

Contractul pentru cele 62 de rame electrice regionale RE-R1, împreună cu serviciile de mentenanță pentru o perioadă de 15 ani, are o valoare de 2,78 miliarde de lei. În paralel, PESA trebuie să livreze și 20 de rame electrice interregionale RE-IR, destinate curselor de lung parcurs, contract evaluat la aproximativ 1,6 miliarde de lei.

Trenuri cu viteze de până la 160 km/h

Noile rame electrice regionale sunt proiectate pentru o viteză maximă de 160 km/h, au o capacitate totală de 465 de pasageri, dintre care 238 pe scaune, și sunt compuse din trei vagoane.

Potrivit informațiilor prezentate de oficialul Ministerului Transporturilor, trenurile sunt echipate cu aer condiționat, conexiune Wi-Fi, facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă și sistemul european de management și control al traficului feroviar ERTMS/ETCS.

Modernizarea flotei feroviare

Anunțul privind punerea în circulație a primelor rame PESA marchează începutul reînnoirii flotei de material rulant destinată transportului de călători, după mai multe decenii în care majoritatea trenurilor aflate în exploatare au fost construite înainte de anii 2000. Introducerea noilor garnituri este parte a programului de modernizare a transportului feroviar finanțat prin contractele derulate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Citește și: CFR se modernizează. Când vor intra în circulație trenurile PESA din Polonia? Pot atinge o viteză de 160 km/oră 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: trenuri pesa rute
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Știri de ultimă oră» Vezi toate știrile