Jurnalul.ro Ştiri Observator Utilizatorii de trotinete, mai periculoşi în trafic decât bicicliştii sau motocicliștii

Utilizatorii de trotinete, mai periculoşi în trafic decât bicicliştii sau motocicliștii

Utilizatorii de trotinete sunt percepuţi în proporţie mai mare drept mai periculoşi decât alţi participanţi la trafic – 6 din 10 şoferi (57,89%) sunt de acord cu această afirmaţie, conform unui sondaj.

De asemenea, aproape o treime dintre pietoni (28%) consideră că utilizatorii de trotinetă îi pot pune în pericol într-o mare măsură.

Cu prilejul Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie (World Day of Remembrance - WDoR), ccare va fi marcată pe 20 noiembrie, a fost publicat un sondaj la care au răspuns peste 3.300 de participanţi la trafic, dintre care peste 2.800 de şoferi.

Interacţiunile dintre şoferi şi pietoni sunt unele dintre cele mai riscante din trafic. Tocmai de aceea, prin intermediul sondajului s-au urmărit atât diferenţele de percepţie dintre aceste două categorii de participanţi la traficul rutier, cât şi eventualele asemănări.

De exemplu, atât şoferii, cât şi pietonii par să perceapă utilizatorii de trotinetă drept mai periculoşi decât bicicliştii sau motocicliştii. Astfel, întrebaţi dacă sunt de părere că utilizatorii de trotinete pot fi un pericol în trafic, aproape 6 din 10 şoferi (57,89%) au declarat că da, mai mult ca alţi participanţi la trafic. Prin comparaţie, bicicliştii sunt percepuţi drept mai periculoşi decât alţi participanţi la trafic de către 33,45% dintre şoferi, pietonii – de către 34% dintre şoferi, iar motocicliştii – de către 27% dintre conducătorii auto.

De cealaltă parte, aproape 28% dintre pietoni (persoanele fără carnet de conducere) consideră că utilizatorii de trotinetă îi pot pune în pericol într-o mare măsură. Prin comparaţie, doar 15% consideră că bicicliştii îi pot pune în pericol într-o mare măsură.

Per ansamblu, conducătorii auto se autoevaluează drept mai informaţi în ceea ce priveşte legislaţia rutieră pentru biciclete şi trotinete, faţă de persoanele fără carnet: dintre şoferii care sunt şi utilizatori de trotinete, aproape 44% declară că ştiu foarte bine legislaţia rutieră necesară ca utilizator de trotinetă, faţă de 35% dintre persoanele fără carnet de conducere care circulă cu acest mijloc de transport. De asemenea, 51,3% dintre şoferii care merg cu bicicleta declară că ştiu foarte bine legislaţia rutieră necesară ca biciclist, faţă de 38,5% dintre persoanele fără carnet de conducere care circulă cu acest mijloc de transport.

Diferenţe apar şi în ceea ce priveşte un alt aspect deosebit de important: respectarea drepturilor pietonilor în trafic. Atunci când se află în ipostaza de pietoni, 59% dintre conducătorii auto care au participat la sondaj consideră că şoferii le respectă drepturile în trafic în majoritatea cazurilor. Prin comparaţie, doar 40% dintre persoanele fără carnet de conducere consideră acelaşi lucru.

Întrebaţi dacă sunt de părere că utilizatorii de trotinete pot fi un pericol în trafic, aproape 6 din 10 şoferi (57,89%) au declarat că da, mai mult ca alţi participanţi la trafic, în timp ce 40% nu îi percep drept un pericol mai mare ca alţi participanţi la trafic. 74,5% dintre şoferii participanţi la sondaj au declarat că nu circulă cu trotineta electrică, 12,8% o folosesc doar în parc sau în alte locuri, nu pe drumurile publice, 10,2% merg rar cu ea, în timp ce doar 2,4% dintre şoferi au declarat că merg des sau destul de des cu trotineta electrică pe drumurile publice.

Dintre şoferii care sunt şi utilizatori de trotinete, aproape 44% declară că ştiu foarte bine legislaţia rutieră necesară ca utilizator de trotinetă, în timp ce 28,5% o cunosc într-o oarecare măsură. Aproape 9% declară că o ştiu doar în mică măsură, iar alţi 9% nu pot estima.

7 din 10 dintre şoferii care merg cu trotineta electrică (72,3%) ştiu că este obligatorie casca de protecţie atunci când se deplasează cu acest mijloc de transport.

78% dintre conducătorii auto participanţi la sondaj au declarat că întâlnesc aproape în fiecare zi biciclişti în trafic, iar 21,46%, din când în când. Consideră aceştia că bicicliştii pot fi un pericol în trafic? Aproape 65% sunt de părere că nu mai mult decât alţi participanţi la trafic, în timp ce 33,45% - mai mult ca alţi participanţi la trafic. 25,7% dintre şoferii participanţi la sondaj au declarat că nu merg cu bicicleta. În schimb, aproape 17% merg des sau destul de des cu ea pe drumurile publice, 41,6% merg rar cu ea pe drumurile publice, iar aproape 16% merg cu bicicleta în parc sau în alte zone din afara drumurilor publice.

51,3% dintre şoferii care merg cu bicicleta declară că ştiu foarte bine legislaţia rutieră necesară ca biciclist, în timp ce 31,8% o cunosc într-o oarecare măsură, iar 7,3%, într-o mică măsură.

Cu toate acestea, 72,7% sunt de acord cu afirmaţia „este obligatorie casca de protecţie atunci când circuli cu bicicleta în trafic/ pe drumurile publice”, în timp ce doar 21,1% au declarat că nu. Pentru biciclişti, casca de protecţie este o importantă recomandare de siguranţă, însă aceasta nu este obligatorie prin lege.

Şoferi versus motociclişti şi... ca motociclişti

Circa 59% dintre conducătorii auto participanţi la sondaj au declarat că întâlnesc aproape în fiecare zi motociclişti în trafic, iar 39%, din când în când. 71% dintre respondenţi îi consideră pe aceştia nu mai periculoşi decât alţi participanţi la trafic, în timp ce aproape 27% consideră că aceştia sunt mai periculoşi decât alţi participanţi la trafic. Doar 13% dintre conducătorii auto merg şi cu motocicleta – aproape 7% merg rar, 4%, destul de des, iar 2% doar pe circuit sau în alte locuri, nu pe drumurile publice.

Dintre şoferii care merg cu motocicleta, doar 64% declară că respectă legislaţia rutieră de fiecare dată când circulă pe două roţi, iar 20,4% fac acest lucru „într-o mare măsură”. 4% o respectă doar într-o oarecare măsură, iar 11,4% nu pot estima.

Peste 9 din 10 (95%) dintre şoferii care merg cu motocicleta ştiu că purtarea căştii de protecţie este obligatorie atunci când circulă cu acest mijloc de transport.

63,7% dintre şoferi consideră că pietonii nu sunt un pericol mai mare decât alţi participanţi la trafic, în timp ce aproape 34% îi percep drept un pericol mai mare decât alţi participanţi la trafic. Întrebaţi cât de des se regăsesc în ipostaza de pietoni, 59% dintre conducătorii auto participanţi la sondaj au declarat că aproape zilnic, 28% - de câteva ori pe săptămână, iar 7%, de câteva ori pe lună. Din ipostaza de pietoni, 59% dintre conducătorii auto consideră că şoferii le respectă drepturile în trafic în majoritatea cazurilor, iar alţi aproape 6% - de fiecare dată, în timp ce 22,5% consideră că doar din când în când, iar aproape 11% - rar. De asemenea, în calitate de pietoni, 69% declară că respectă legisaţia rutieră de fiecare dată, 26% - într-o mare măsură, iar 4% - într-o oarecare măsură.

Dintre persoanele fără carnet de conducere care au participat la sondaj, doar 30% se deplasează cu trotineta. Aproape 35% dintre acestea consideră că ştiu foarte bine legislaţia rutieră necesară unui utilizator de trotinetă, în timp ce aproape 34% o cunosc într-o oarecare măsură, 12% - într-o mică măsură, iar 11,4% nu pot estima. Per ansamblu, 79% dintre ei ştiu că este obligatorie casca de protecţie atunci când circuli cu trotineta electrică în trafic/ pe drumurile publice.

Bicicleta rămâne un mijloc de deplasare mai popular decât trotineta: circa 69% dintre persoanele fără carnet de conducere care au participat la sondaj declară că o folosesc – 32,5% des sau destul de des pe drumurile publice, iar 26%, rar. Dintre aceşti biciclişti, 38,5% declară că ştiu foarte bine legislaţia rutieră, iar aproape 37% o cunosc într-o oarecare măsură. Cu toate acestea, 76% afirmă că este obligatorie prin lege casca de protecţie atunci când de deplasezi cu bicicleta.

Doar 40% dintre pietonii care au participat la sondajul FII TREAZ LA VOLAN! consideră că şoferii le respectă drepturile în trafic în majoritatea cazurilor. Aproape 31% notează că acest lucru se întâmplă doar din când în când, iar 18% rar. Doar 7% îşi percep drepturile respectate de fiecare dată.

Întrebaţi dacă respectă legislaţia rutieră, aproape 64% dintre pietoni au declarat că fac acest lucru de fiecare dată, iar 31%, într-o mare măsură.

Aproape 28% dintre pietoni consideră că utilizatorii de trotinetă îi pot pune în pericol într-o mare măsură, circa 41% - într-o oarecare măsură, iar aproape 17%, într-o mică măsură. Doar 11,6% au declarat că nu consideră că utilizatorii de trotinetă îi pot pune în pericol.

Situaţia este diferită atunci când vine vorba de biciclişti: aproape 21% dintre pietoni nu consideră că bicicliştii îi pot pune în pericol. Doar 15% (aproape jumătate faţă de cei care au ales această opţiune pentru utilizatorii de trotinete) consideră că bicicliştii îi pot pune în pericol într-o mare măsură, aproape 32% - într-o oarecare măsură, iar circa 29% - într-o mică măsură.

La sondajul desfăşurat online între 16 septembrie şi 2 octombrie 2022 au răspuns 3.341 de participanţi la trafic, dintre care 52% bărbaţi şi 48% femei, cu vârste cuprinse între: 35 – 55 de ani (43%), 18 – 25 de ani (24%), 26 – 34 de ani (19%), peste 55 de ani (13%). Dintre respondenţi, 86,26% (2.882) sunt şoferi – 65% conduc zilnic, iar 24% - de câteva ori pe săptămână.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: trotinete pericol trafic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri