Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump compară administraţia Biden cu ''Gestapoul"

Trump compară administraţia Biden cu ''Gestapoul"

de Redacția Jurnalul    |   

Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică media americane, transmite AFP.

Afirmaţii denunţate de Casa Albă şi echipa de campanie a lui Joe Biden.

"În loc să facă ecou retoricii consternante a unor fascişti, să ia prânzul cu neo-nazişti şi să alimenteze teorii ale conspiraţiei demistificate care au costat viaţa unor ofiţeri de poliţie curajoşi, preşedintele Biden adună poporul american în jurul valorilor noastre democratice comune şi statului de drept", a declarat Andrew Bates, purtător de cuvânt al Casei Albe.

Echipa de campanie a lui Joe Biden criticase anterior, într-un comunicat, tiradele candidatului republican: "Campania lui Trump se învârte doar în jurul lui, furiei lui, răzbunării lui şi minciunilor lui".

În faţa unei audienţe de responsabili şi donatori republicani, candidatul lor la alegerile din noiembrie i-a acuzat sâmbătă pe democraţi că aceştia "conduc o administraţie Gestapo" şi i-a denigrat încă o dată pe procurorii care anchetează cazurile împotriva lui, potrivit remarcilor sale citate de media.

Declaraţii făcute în timpul unui discurs de 90 de minute la proprietatea sa Mar-a-Lago din Florida (sud-est), potrivit unei înregistrări audio furnizate presei americane de un donator de campanie.

Vizat de patru proceduri penale separate, dintre care una pentru care este judecat din 15 aprilie la New York, Donald Trump denunţă în mod repetat o "vânătoare de vrăjitoare" organizată de administraţia democrată pentru a-l elimina din cursa prezidenţială.

Casa Albă a negat orice implicare în procedurile judiciare în curs.

Subiecte în articol: trump biden gestapou
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri