Preşedintele american Donald Trump s-a declarat luni încrezător că liderul nord-coreean Kim Jong Un va respecta acordul convenit de cei doi la summitul de pe 12 iunie de la Singapore, dar a sugerat că Beijingul ar putea încerca să submineze această înţelegere, transmit Reuters şi AFP.
'Am încredere că Kim Jong Un îşi va onora contractul pe care l-am semnat şi, încă şi mai important, strângerea noastră de mâini. Am fost de acord cu denuclearizarea Coreei de Nord', a scris Trump pe Twitter.
'China, pe de altă parte, ar putea exercita o presiune negativă asupra înţelegerii din cauza poziţiei noastre în privinţa comerţului Chinei - Sper că nu!', a adăugat preşedintele american.
Washingtonul şi Phenianul au prezentat în ultimele zile viziuni diferite asupra progreselor privind denuclearizarea după summitul Trump-Kim.
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, care a încheiat sâmbătă două zile de discuţii la Phenian, a declarat că negocierile privind denuclearizarea vor fi dificile.
La rândul său, Coreea de Nord a denunţat metodele 'gangstereşti' ale Statelor Unite pentru a negocia dezarmarea nucleară, o reacţie ce a provocat semne de întrebare în ce priveşte viitorul acestor negocieri.