Preşedintele american Donald Trump a declarat că summitul NATO de la Bruxelles la care a participat săptămâna trecută a fost un succes şi că cea mai mare parte a media a relatat inexact despre reuniune.
Am primit multe telefoane de la lideri ai ţărilor din NATO pentru a-mi mulţumi că am ajutat să se reunească şi că i-am făcut să se concentreze pe obligaţiile financiare, deopotrivă prezente şi viitoare", a scris Trump pe Twitter.
"Am avut un summit grozav, despre care s-a relatat inexact de cea mai mare parte a media. NATO este acum puternică şi bogată", a adăugat liderul de la Casa Albă, care urmează să se întâlnească luni la Helsinki cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Trump a mai spus că predecesorul său Barack Obama nu a acordat atenţie acuzaţiilor FBI privind amestecul Rusiei în alegeri şi că ele au fost luate în serios abia după ce el a ajuns preşedinte.
"Preşedintele Obama a crezut că Hillary Necinstita va câştiga alegerile, aşa că atunci când a fost informat de FBI despre amestecul Rusiei, a spus că nu este posibil, că nu e mare lucru şi nu a făcut NIMIC în legătură cu asta. Când am câştigat eu, a devenit o mare chestie şi (a apărut) vânătoarea de vrăjitoare aranjată, condusă de Strzok!", a scris Trump pe Twitter.
Liderul de la Casa Albă s-a referit la Hillary Clinton, rivala sa democrată de la alegerile din 2016, şi la Peter Strzok, un agent FBI care l-a criticat pe Trump în timpul campaniei. AGERPRES