Jurnalul.ro Tech Twitter pune accentul pe informaţie, prin alerte şi personalizare

Twitter pune accentul pe informaţie, prin alerte şi personalizare

Twitter a dezvăluit miercuri o serie de noutăţi ce vizează transformarea platformei sale într-o destinaţie de informare, în paralel cu reţeaua de socializare, mai ales prin intermediul alertelor şi al personalizării informaţiei propuse.

 

Twitter a lansat deja, în octombrie 2015, rubrica "Moments", care se bazează pe mesajele ("tweets") furnizate de mas-media cunoscute, referitoare la un eveniment sau o informaţie, însoţite de alte mesaje selecţionate şi care vizează acelaşi subiect. Reţeaua de microblogging va propune de acum înainte mai multe conţinuturi în această rubrică, mai ales mai multe "momente" diferite care se referă la acelaşi eveniment sau la aceeaşi informaţie, alături de mai multe serii de tweet-uri distincte.

Reţeaua de socializare administrată de Twitter va încerca la rândul ei să includă în fluxul său de conţinuturi videoclipuri în direct asociate evenimentelor respective, atunci când astfel de materiale sunt disponibile. Twitter îşi va extinde şi registrul de alerte pe care le pot primi abonaţii, prin intermediul unor noi notificări, orientate spre centrele de interes ale utilizatorilor.

Alertele vor avea la bază mai ales conturile urmărite de utilizatorii de Twitter şi subiectele abordate în mesaje, a explicat Keith Coleman, vicepreşedintele diviziei de produse din cadrul companiei americane. Abonatul va avea posibilitatea de a dezactiva alertele, modificându-şi profilul de utilizator.

O altă noutate constă în îmbogăţirea rubricii "Happening Now", care promovează evenimente de actualitate imediată sub forma unor imagini pe care utilizatorul poate să le deruleze pe ecranul telefonului mobil. Această strategie de îmbunătăţire a "calităţii informaţiei" propuse, potrivit expresiei folosite de CEO-ul Twitter, Jack Dorsey, vizează creşterea timpului de utilizare a reţelei de socializare de către utilizatori.

După mai mult de 10 ani de pierderi înregistrate fără întrerupere de la înfiinţarea companiei, Twitter a publicat primele sale beneficii financiare în cel de-al patrulea trimestru al anului 2017, ce a fost urmat de un nou trimestru profitabil, în 2018. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri