Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia nu scapă de sancţiunile UE

Rusia nu scapă de sancţiunile UE

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a deplâns la Luxemburg lipsa de progres în punerea în aplicare de către Moscova a acordurilor de la Minsk destinate să ducă la încetarea luptelor în estul Ucrainei, o condiţie pentru ridicarea sancţiunilor economice ale UE.

 

Liderii UE urmează să decidă joi, la summitul lor de la Bruxelles, dacă vor extinde sau nu sancţiunile economice severe impuse în 2014, la care Moscova a răspuns cu un embargo la produsele alimentare occidentale. "Nu este un mister. Ridicarea sancţiunilor este legată de punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk. Or, din păcate, nu vedem niciun rezultat", a declarat Mogherini la o conferinţă de presă după o întâlnire cu miniştrii de externe ai UE.

"Sancţiunile nu sunt un scop în sine. Ele sunt un instrument, nu un obiectiv", a insistat ea. Aceste sancţiuni afectează bănci ruseşti, societăţi din domeniul apărării şi companii petroliere şi interzic europenilor să facă investiţii financiare în Rusia.

Aceste sancţiuni au fost decise în vara anului 2014, în plină criză ucraineană, la câteva luni după anexarea Crimeii de către Rusia, urmată de ofensivă a rebelilor pro-ruşi în estul Ucrainei. Kievul şi Occidentul acuză Rusia de susţinerea rebelilor separatişti, cărora le furnizează în special arme, fapt dezminţit de Moscova.

UE a impus de asemenea sancţiuni împotriva a aproximativ150 de personalităţi ruse, între care apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, care au fost înscrise pe o "listă neagră". Activele lor din bănci europene au fost îngheţate şi li se refuză acordarea de vize pentru UE. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri