Disputa dintre cei doi poate explica în mare măsură indecizia strategiei ucrainene de luptă, care îi îngrijorează atât pe americani, cât și pe aliații europeni ai Kievului, într-un moment când ajutorul militar al Washingtonului atârnă de un fir de păr, trupele lui Zelenski au început să rămână fără muniție, iar Rusia este din nou în ofensivă.
Un diplomat european de rang înalt, aflat în contact permanent cu echipa lui Zelenski, a mărturisit pentru Bloomberg că este foarte probabil ca Zaluzhni să fie demis, iar principalii colaboratori ai președintelui sunt îngrijorați de semnalul pe care această decizie l-ar trimite aliaților Ucrainei.
Un general mai iubit decât președintele
Neînțelegerile dintre cei doi au loc într-un moment delicat pentru președinte, iar destituirea lui Zaluzhni ar afecta cu siguranță moralul, atât în rândul trupelor, cât și al civililor ucraineni.
„Dacă nu ar fi fost Zaluzhni, am fi vorbit deja cu toții în rusă!”, a afirmat pentru Bloomberg un soldat în vârstă de 38 de ani, care luptă pe frontul din sudul Ucrainei. „Dacă Zaluzhni este concediat, ar putea avea loc o revoltă”, a avertizat soldatul, care a cerut să nu-i fie citat numele, din rațiuni de securitate.
Popularitatea generalului în vârstă de 50 de ani se datorează, în mare parte, respectului profund față de militari, într-o țară aflată sub asediu. Ucrainenilor le place, de asemenea, modul în care Zaluzhni a rămas concentrat pe munca sa, mai degrabă decât pe construirea unui profil public. În plus, oamenii sunt impresionați de disprețul său față de vechile obiceiuri sovietice ale țării.
Când Zaluzhni a fost numit, în iulie 2021, el a devenit primul șef al unei armate moderne, format în Ucraina independentă și nu în academiile sovietice. Mai mult, generalul a susținut o nouă generație de ofițeri.
„Această nouă generație va schimba complet armata în cinci ani; aproape toată lumea cunoaște bine o limbă străină, lucrează bine cu un echipament sofisticat și este citită”, declara el, într-un interviu acordat în 2020 site-ului de știri militare „ArmyInform”. „Vrem să ne îndepărtăm de hărți și de scrierea planurilor de luptă ca în 1943”, adăuga el.
Zaluzhni adoptă un ton informal cu trupele sale, discutând cu militarii de la egal la egal, indiferent de rangul acestora. Pe pagina lui de Facebook apar fotografii cu soția sa și cu soldații săi. Dintre cele două fiice ale sale, cea mai mare servește, de asemenea, în armată.
„Nu are pretenții și nici grandoarea pe care oamenii o așteaptă de la un general. Nu manifestă nicio formalitate în atitudinea lui”, mărturisea, într-un interviu, fosta sa purtătoare de cuvânt, Liudmila Dolhonovska.
Zaluzhni a ieșit în evidență în timpul primei faze a conflictului din 2014, conducând unități militare în luptele din jurul orașului Debaltseve, din estul Ucrainei, unde sute de soldați ucraineni au fost uciși și răniți.
În lunile care au precedat războiul, Zaluzhni a organizat exerciții militare în Ucraina, în vederea pregătirii trupelor pentru invazia care urma să aibă loc, susține Simon Shuster, care l-a intervievat pe general pentru recenta biografie a lui Zelenski, „The Showman”.
Potrivit lui Shuster, Zaluzhni a încercat să își ascundă acțiunile față de Putin, dar și față de Zelenski, care dorea să minimalizeze riscul unei invazii, din cauza temerilor că semnalele alarmiste ar fi afectat economia țării.
În primele luni ale războiului, generalul a trăit și a lucrat cu cercul său de apropiați într-un buncăr aflat sub Ministerul Apărării din Kiev. Odată ce rușii au fost forțați să se retragă din jurul capitalei, el s-a mutat într-un hotel din apropiere, care fusese rechiziționat de armată.
A fost o perioadă euforică pentru armata ucraineană, care a profitat de slaba pregătire a forțelor rusești pentru a recupera mari porțiuni de teritoriu, din nordul și sudul țării.
Începutul sfârșitului
Speranțele legate de o a doua contraofensivă ucraineană, în 2023, au fost însă năruite, deoarece trupele lui Zaluzhni s-au lovit de liniile de apărare consolidate ale Rusiei, susținute de drone care au limitat impactul tancurilor de luptă furnizate de Occident.
Acest gen de eșecuri alimentează invariabil tensiunile dintre politicieni și generali, așa cum s-a întâmplat, de altfel, de cealaltă parte a liniei frontului, atunci când pierderile rusești au încurajat revolta din vara anului trecut a liderului grupului de mercenari „Wagner”, Evgheni Prigojin.
Revolta lui Prigojin îi viza, aparent, pe liderii Ministerului rus al Apărării pentru presupusele eșecuri militare, dar s-a transformat rapid în cea mai serioasă amenințare la adresa puterii de aproape un sfert de secol a lui Putin, la Moscova.
Încercările nereușite ale Ucrainei de a sparge liniile rusești în toamnă au creat tensiuni cu aliații occidentali, care au furnizat trupelor lui Zaluzhni echipamente militare în valoare de miliarde de dolari.
SUA doreau ca ucrainenii să își concentreze puterea de foc într-o singură zonă, pentru a maximiza șansele de pătrundere, chiar dacă acest lucru ar fi însemnat mai multe victime. În schimb, Zaluzhni și Zelenski și-au împărțit forțele între frontul de est și cel de sud.
Contraofensiva eșuată a creat, de asemenea, tensiuni între cei doi lideri ucraineni, iar acestea au ieșit la iveală în noiembrie, când „The Economist” a publicat un interviu neașteptat, în care generalul declara că luptele au intrat „într-un impas”. Acest lucru i-a adus o mustrare din partea președintelui, care insista că Ucraina ar putea încă să realizeze o breșă.
Cuvintele generalului l-au iritat în mod cert pe Zelenski, care este foarte sensibil atunci când vine vorba despre critici privind evoluția războiului și poate chiar să le considere o amenințare la adresa conducerii sale, susțin diplomați europeni, care au vorbit sub protecția anonimatului.
De altfel, Zelenski a părut să fie supus unei tensiuni deosebite în ultimele luni, afirmă aceleași surse, citate de Bloomberg.
Schimbarea opiniei publice din Ucraina ar fi putut, de asemenea, să accentueze această stare. În timp ce Zelenski constată că popularitatea sa a început să scadă pe măsură ce războiul se prelungește, sprijinul pentru generalul lui rămâne foarte mare.
Potrivit unui sondaj realizat în decembrie de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev, 88% dintre ucraineni aveau încredere în Zaluzhni, în timp ce numai 62% se bazau pe Zelenski.