Jurnalul.ro Ştiri Observator Consiliul Uniunii Europene a adoptat o nouă abordare a screeningului pentru depistarea cancerului

Consiliul Uniunii Europene a adoptat o nouă abordare a screeningului pentru depistarea cancerului

de Redacția Jurnalul    |   

Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri, la propunerea CE, o nouă abordare a screeningului pentru depistarea cancerului, care reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea depistării timpurii a cancerului în întreaga UE.

Astfel, noua abordare la nivelul UE recomandă screeningul pentru depistarea cancerului de sân prin intermediul mamografiei la femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani și sugerează această metodă la femeile cu vârsta cuprinsă între 45 și 74 de ani. De asemenea, se recomandă testarea vizând depistarea virusului papilomului uman (HPV) ca metodă preferată de screening pentru depistarea cancerului de col uterin la femeile cu vârsta cuprinsă între 30 și 65 de ani, la un interval de cinci ani sau mai mult.

Totodată, se recomandă testarea imunochimică fecală cantitativă (FIT) ca test preferat de screening pentru depistarea cancerului colorectal la persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 74 ani, înainte de a le trimite la colonoscopie de control.

În ceea ce privește cancerul pulmonar, de prostată și gastric, pe baza unor cercetări suplimentare, recomandarea invită statele membre să analizeze fezabilitatea și a eficacitatea tomografiei computerizate cu doză mică de iradiere pentru a tria persoanele cu risc mare de cancer pulmonar, inclusiv marii fumători și foștii fumători, și corelarea screeningului cu metodele de profilaxie primară și secundară.

De asemenea, se recomandă statelor membre să evalueze fezabilitatea și eficacitatea screeningului organizat pentru depistarea cancerului de prostată, pe baza testării vizând antigenul specific prostatei (PSA) în combinație cu scanarea prin rezonanță magnetică nucleară (RMN) ca examinare de control și să aplice strategii bazate pe screening și testare vizând Helicobacter pylori (o bacterie care crește riscul de cancer gastric) în țările și regiunile cu o incidență și mortalitate mare a cancerului gastric.

CE precizează că există disponibil sprijin financiar pentru screeningul care vizează depistarea cancerului, 38,5 milioane de euro fiind deja angajate pentru proiecte din cadrul programului EU4Health, iar 60 milioane de euro în cadrul programului Orizont Europa. În cadrul programului de lucru EU4Health pentru 2023, alte 38,5 milioane vor sprijini statele membre să pună în aplicare această nouă Recomandare a Consiliului și să elaboreze orientări la nivelul UE. În plus, se poate acorda sprijin suplimentar din cadrul fondurilor europene regionale, de coeziune și sociale.

CE arată că, această nouă abordare a UE, bazată pe cele mai recente evoluții și dovezi științifice disponibile, va ajuta la îndeplinirea obiectivului ca 90 % din populația UE care se califică pentru screening vizând depistarea cancerului de sân, de col uterin și colorectal să beneficieze efectiv de un astfel de screening până în 2025.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ue cancer screening
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri