Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii UE vrea să investească 20 miliarde de euro în roboti!

UE vrea să investească 20 miliarde de euro în roboti!

Comisia Europeană a prezentat un plan de 20 de miliarde de euro, bazat pe dezvoltarea investiţiilor, partajarea datelor şi stabilirea unor norme etice, pentru a plasa UE "în prim-planul" cercetărilor efectuate în domeniul inteligenţei artificiale.

 

"Concurenţa feroce la nivel internaţional necesită o acţiune coordonată" a statelor din UE, a subliniat Comisia Europeană într-un comunicat, invitand  în primul rând statele membre şi sectorul privat să investească in urmatorii trei ani 20 miliarde de euro în cercetare, contributia Executivului comunitar urmand sa fie de 1,5 miliarde euro.

Obiectivul UE este de a prinde din urmă SUA, dar şi China, care a anunţat în 2017 un plan de investiţii publice în valoare de 18 miliarde de euro în acest sector de activitate până în 2020. Suma vizată de UE ar trebui să permită "susţinerea dezvoltării AI în sectoare cheie, precum transporturi şi sănătate", "întărirea centrelor de cercetare din întreaga Europă" şi "încurajarea testelor şi experimentelor", a precizat Comisia Europeană.

"La fel cum au făcut în trecut maşinile cu aburi şi electricitatea, inteligenta artificiala transformă lumea în care trăim" şi reprezintă "o provocare" pentru europeni, a subliniat Andrus Ansip, vicepreşedintele executivului european, într-o conferinţă de presă. În plus, Bruxelles îşi îndreaptă atenţia şi spre date, care reprezintă adeseori "materia primă" folosită de tehnologiile asociate AI, cu scopul de a facilita accesul la acestea.

Printre altele, Comisia propune o revizuire a unei directive despre reutilizarea datelor colectate din sectorul public şi o accelerare a schimburilor de date provenind din domeniul cercetărilor ştiinţifice, anuntand, de asemenea, o serie de recomandări ce vizează modul în care dosarele medicale electronice ale cetăţenilor europeni pot fi partajate între ţările membre. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri