Jurnalul.ro Ştiri Locale Un deţinut s-a sinucis în penitenciarul Oradea

Un deţinut s-a sinucis în penitenciarul Oradea

Un deţinut de la penitenciarul de maximă siguranţă din Oradea s-a sinucis sâmbătă seara spânzurându-se cu un cearceaf într-o baie din infirmeria unităţii.

În septembrie anul trecut, deţinutul (28 ani) a omorât prin bătaie, se pare, împreună cu alţi trei bărbaţi, o octogenară din localitatea Micula, judeţul Satu Mare iar din martie a.c., bărbatul e în stare de arest preventiv, scrie bihon.ro.

Purtătorul de cuvânt al penitenciarului a informat că deţinutul se afla în evidenţele cabinetului medical cu afecţiuni cronice psihice şi că a fost informat Serviciul de Investigaţii Criminale de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor precum şi Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea cercetărilor necesare în astfel de cazuri.

A fost demarată o anchetă internă în Penitenciarul Oradea pentru a se stabili împrejurările producerii evenimentului iar familia decedatului a fost anunţată de către conducerea Penitenciarului Oradea.

Subiecte în articol: penitenciar oradea detinut sinucis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri