Buna știință a logicii ne învață că, alături de noțiunile cognitive, a căror sferă(extensie) este dată în mod obiectiv, există și noțiunile clasă vidă, a căror sferă(extensie) nu conține nici-un element real. Putem,astfel, să vorbim despre apă de foc sau despre lemn de sticlă doar așa, în regim de licență poetică, dar nici-un om cu toate țiglele pe casă nu va susține că le-a văzut aievea sau că le-a pipăit.
Cu totul altfel stau,însă, lucrurile atunci când vorbim despre politichia în dulcele nostru stil carpato-pontico-dâmbovițean, unde o asemenea noțiune clasă vidă cu cât este mai zgomotos clamată și, pe deasupra, susținută cu o gestică provocatoare, cu atât are mai multe șanse să fie crezută de anumite categorii de public și să îi smulgă,acestuia, aplauze furtunoase și înflăcărată aprobare. Aproape de prisos să mai spun că o astfel de noțiune clasă vidă, de pe urma căreia ne-am pricopsit cu cei zece ani de lugubru mandat prezidențial ai Amiralului Dezastrului Național, a fost „Anticoruptul Traian Băsescu”. Zece ani care, bag seama, nu ne-au fost de-ajuns să ne învățăm minte, de vreme ce, chiar în aceste zile, i-a luat locul o altă noțiune clasă vidă, așa-zisul nou guvern pe care îl încropește premierul Sorin Grindeanu. A cărei extraordinar de sugestivă și de precisă reprezentare imagistică- Sorin Grindeanu în capul mesei și, în rest, doar scaune goale- are o intensă circulație în spațiul public.
Care a fost cursul evenimentelor care au culminat cu decizia premierului Sorin Grindeanu de a nu demisiona, deși partidul care îl desemnase pentru această funcție i-a retras sprijinul, ba chiar l-a și exclus din rândurile sale, se cunoaște de-acum. Așa după cum ,iavaș-iavaș, ies la lumină felurite lucruri până acum neștiute care nu au cum să îl avantajeze pe auto-baricadatul din Palatul Victoria. Nu spun,însă, neapărat că în tabăra adversă totul a fost „super-ok”,așa după cum se spune în limbajul specializat al tinerilor frumoși și liberi. Bunăoară, mi se pare greu de înțeles faptul că, pe componenta de justiție, unde prestigiosul universitar Tudorel Toader a dezamăgit crunt prin prestația sa ministerială, nu s-a găsit un alt evaluator decât Robert Cazanciuc. Cel în al cărui mandat de ministru procurorii și s-au păstrat calitatea de membrii ai corpului magistraților, cu care îi blagoslovise actuala euro-pârăcioasă Monica Macovei, iar legea răspunderii magistraților a fost socotită,tot de către fostul purtător de vocale și consoane a Laurei Kovesi, ca nefiind de actualitate.
Toate acestea și încă altele de asemenea factură, nu reprezintă și nici nu pot reprezenta argumente politice,juridice sau morale pentru ca Sorin Grindeanu să iasă la rampă și să îi propună lui Liviu Dragnea un fel de miș-maș de cea mai jenantă speță, pe care l-am fi înțeles dacă venea adică de târgoveț, dar pe care îl consider inacceptabil atunci când vine de la un om politic: demisionez, eu, dacă demisionezi tu, mai întâi! Ceea ce nu face decât să ne dovedească faptul că ambițiosul domn descins în Capitală din mândra capitală a Banatului a învățat foarte repede asemenea urâte deprinderi de care, unii intransigenți judecători de moravuri, ne acuzau pe noi, pe Mitici și pe răgățăni…
Cât privește guvernul pe care, se vede treaba, Sorin Grindeanu vrea să îl încropească și cu care vrea să țină piept moțiunii de cenzură inițiată de PSD și ALDE, aici, fără doar și poate, că ne aflăm în fața unei noțiuni clasă vidă! Las la o parte faptul că va fi-dacă va fi?- doar o încropeală, dar nu pot trece cu vederea că aceasta, din motive obiective, nu are cum primi dezlegare nici de la Parlament și nici de la Președintele României. Cât despre partea titularilor portofoliilor și, în ansamblu, a celor care vor accepta să intre în jocul foarte ciudat al lui Sorin Grideanu, mă abțin de la orice alt comentariu, mulțumindu-mă să mă gândesc la tâlcul adânc al zicerii cu și despre „ce își face omul, cu mâna lui, e bun făcut”. Zicală pe care nu cred că nu o cunoaște și foarte interimarul secretar general al guvernului, Victor Ponta, dar căreia văd că, și de data asta, domnia sa i-a preferat strategia bățului vârât printre uluci.
Pentru toate aceste motive, nu văd și nici nu cred că ar putea să existe o mai nimerită formulă mai simplă și mai potrivită care să surprindă esența fenomenului despre care discutăm decât aceea de „guvern clasă vidă”. Din păcate, după cum merg lucrurile, am impresia că ne îndreptăm cu pași repezi către o criză pe care nu știu dacă cei direct implicați în declanșarea evenimentelor au anticipat-o și i-au gândit, din vreme, remediile. Inclusiv prin raportare la modul în care ar putea funcționa, și de această dată, faimoasa „lege a consecințelor neintenționate”. Consecințe din rândul cărora nu pot să nu rețin, fie și în treacăt, împrejurarea că s-a uitat, pur și simplu, de subiectul incendiar al ultimelor săptămâni – ceea ce s-a petrecut în casa generalului Gabriel Oprea în seara zilei în care aveau lor alegerile prezidențiale din 2009.
Motiv pentru care, fără a fi neapărat, un adept al scenaritei, am și eu o modestă întrebare: este vorba, în acest caz, numai despre o consecință neintenționată?...