S-a născut un nou personaj de animație care spune povestea mai multor generații de artiști din comunitățile de romi, cu mult umor și creativitate maximă. Ieri seară a avut loc previzualizarea pentru mass-media a celui de-al doilea film de animație din seria „Chororo”: „Merge și-așa!”, o satiră despre film, muzică și viață – așa cum o descriu creatorii. Filmul de animație de lungmetraj a fost proiectat aseară, la Cinema Muzeul Țăranului, din București, urmând să aibă premiera pe 1 iunie și să intre în cinematografele din toată țara începând cu 3 iunie.
Giani este un băiat de etnie romă care visează să ajungă un mare chitarist, inspirat de modelul său, Django Reinhardt, celebrul artist care a dezvoltat Jazz-ul Manouche. În Europa sfâșiată de cel de-al Doilea Război Mondial, el călătorește din București în Paris pe jos, iar pe drum are șansa să asculte melodii tradiționale ale diverselor nații europene, pe care le distilează într-un stil propriu. Filmul pendulează între povestea lui Giani și drama echipei de creație în fața constrângerilor din viața reală. Asemenea unui Deus ex machina, managerul proiectului va transforma finalul într-unul fericit, ca în povești. „Am pornit de la un proiect pentru promovarea diversității culturale, din anul 2014, când am obținut fonduri norvegiene. Grantul a fost accesat prin Ministerul Culturii. La primul film de animație am lucrat, cu întreaga echipă, din 2014 până în 2016, la un film de 48 de minute. Aveam ideea filmului de animație, dar am adaptat-o la grantul norvegian, proiectul fiind mai amplu. Am avut inclusiv vizite la căminele de copii, unde le-am arătat cum se face animație, am făcut workshop-uri și diverse alte activități care i-au ajutat în dezvoltarea creativității și a relațiilor sociale”, a explicat, pentru Jurnalul, Valentin Urziceanu, scenaristul, regizorul și managerul proiectului.
Inspirație din povestea familiei
Povestea personajului pornește chiar de la povestea de viață a lui Valentin Urziceanu, care provine dintr-o familie de artiști. „Giani este un personaj care vrea să ajungă un mare cântăreț de jazz, ca idolul său, Django Reinhardt, cel care a dezvoltat Jazz Manouche – manouche fiind denumirea pe care francezii o dau unora dintre romi. Personajul nostru fictiv provine dintr-o familie de artiști și este inspirat din propria mea poveste de viață. De exemplu, tatăl lui vrea să ajungă bariton de operă, dar nu reușește acest lucru. În familia mea, tatăl meu a vrut și a reușit să ajungă bariton de operă, însă eu am fost acela care nu am ajuns muzician. Povestea merge pe două planuri: unul social și unul artistic. În acest film, noi, echipa de producție discutăm și încercăm să îmbunătățim prima creație, în timp ce personajele își trăiesc propria lor poveste”, mai explică managerul proiectului. Este un film despre creație, o realizare artistică a creației în creație, în care artiștii sunt nemulțumiți de ceea ce au făcut inițial, încercând să îmbunătățească și să ducă spre perfecțiune opera, în stil postmodernist, creatorii interacționând atât cu propriile lor personaje, cât și cu publicul căruia i se adresează.
Un vis devenit realitate
Povestea celor două filme de animație cu scop cultural și social a pornit de la o situație mai complicată a echipei de creație, pentru că artiștii au pornit la drum fără experiență în acest domeniu artistic. Echipa a fost formată din 30 de membri, Valentin Urziceanu fiind antreprenor, absolvent de Politehnică, dar pasionat de proiecte sociale și culturale. Ideile s-au adunat de la toți membrii echipei și s-a ajuns la crearea unui desen animat. Dincolo de scopul social care a fost atins, creatorii au mers mai departe, încercând să înscrie filmul la festivalurile de profil, însă au constatat că nu se încadra în norme, fiind prea lung pentru un film de animație și prea scurt pentru un lungmetraj. Filmul a fost realizat fără un plan prestabilit: la sugestia unui prieten, Giuliano Drăgulescu, designer de jocuri video, Valentin Urziceanu a aplicat, prin fundația pe care o are, la programul SEE 2009-2014, prin care a obținut o finanțare de 200.000 de euro, din granturi norvegiene. Dar a fost o surpriză chiar și pentru managerul proiectului: „Am avut surpriza, când s-a aprobat proiectul, că ne-am trezit că va trebui chiar să-l facem. Și l-am făcut, cu problemele începutului, pentru că nici unul dintre cei implicați n-au lucrat în industria de film. Animatorii vin din zona de publicitate, dar, până la urmă, a ieșit ceva frumos”, povestea regizorul manager de proiect despre primul film din această serie, „Chororo - muzica Europei fără prejudecăți”, finalizat în anul 2016, care conține aceeași poveste a copilului de etnie romă ce pleacă din București la Paris, pe jos, să-l caute pe idolul său, chitaristul de jazz Django Reinhardt. Copilul, în cel de-al doilea film de lungmetraj animat este Giani, în locul protagonistului Chororo din primul film.
Lungul drum către perfecțiune
După lansarea filmului „Chororo - muzica Europei fără prejudecăți”, care a-nsemnat și consolidarea echipei de creație, după ce s-au confruntat cu toate problemele pe care le-a implicat trecerea din sfera socială în cea artistică, de la animație pentru publicitate către film de animație, dar și alte probleme legate de birocrația finanțărilor, de controale și raportări necesare, până la faptul că filmul nu a câștigat niciun premiu la festivalurile de profil, s-a născut ideea perfecționării creației inițiale. Iar Vali Urziceanu cu echipa lui au decis să meargă spre o nouă abordare artistică: parodierea propriei creații, dar cu finalitate artistică. Noua creație postmodernistă este finanțată de Centrul Național al Cinematografiei: „Merge și-așa” - titlu inspirat din practica meseriașului care lucrează prost, dar consideră că va merge chiar și dacă nu e o lucrare perfectă. Tocmai de aceea, creativii publicitari deveniți creatori de artă caută în continuare perfecționarea propriei lor opere artistice.
De la domeniul tehnic la social, apoi la artă
Valentin Urziceanu s-a născut în 1968, la Galați, într-o seară, în timp ce tatăl lui, bariton la operă, cânta în „Faust”, și, cum personajul pe care îl interpreta se numea Valentin, părinții s-au hotărât să-l boteze astfel. S-a mutat în București când avea 12 ani, iar după studenție a-nființat prima firmă, împreună cu un prieten, încercând să dezvolte un joc video. „Nu am reușit, așa că, din ’96, am lucrat pentru firma unui prieten din Austria, devenind ulterior și partener în ea. Din 2002, m-am străduit să îmi găsesc locul în țară, unde am cochetat cu câteva domenii: turism, telecomunicații, brokeraj. În 2010, am înființat Abi Fundație, împreună cu doi prieteni, Cornel Abalaru (președinte) și Eusebiu Ștefănescu (vicepreședinte). Am derulat mai multe proiecte culturale, editoriale, educaționale și sociale, dintre care probabil cel mai spectaculos a fost filmul de animație «Chororo - muzica Europei fără prejudecăți»”, explică regizorul.