Un şofer începător a intrat, joi, cu maşina într-o autoutilitară de la Secţia Drumuri Naţionale, care efectua lucrări de reparaţii pe DN 28B, au anunţat reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi.
Potrivit acestora, accidentul a avut loc pe raza localităţii Copălău, pe fondul vitezei excesive cu care se deplasa autoturismul care a produs evenimentul rutier.
"Un accident rutier în care a fost implicat şi un autovehicul aparţinând DRDP Iaşi s-a petrecut în această dimineaţă (joi dimineaţă n.r.) pe DN 28B, km 54-55 (Copălău, judeţul Botoşani). Un şofer începător, care circula cu viteză, s-a izbit în spatele unei autospeciale DRDP semnalizate, care staţiona pe sectorul de drum menţionat, în vederea efectuării de reparaţii asfaltice. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în şanţ, fără victime omeneşti, în vreme ce autospeciala a suportat doar pagube materiale la partea din spate", se arată într-o postare pe care DRDP Iaşi a făcut-o pe pagina oficială de Facebook.
Oficialii DRDP reamintesc participanţilor la trafic că, profitând de condiţiile meteo favorabile, în această perioadă DRDP Iaşi execută lucrări de reparaţii pe întreaga reţea de drumuri aflată în administrare.
Ei solicită conducătorilor auto să circule cu prudenţă şi cu respectarea semnalizării impuse pe sectoarele afectate de lucrări, făcând totodată apel la înţelegere din partea acestora pentru eventualul disconfort înregistrat în trafic. AGERPRES