În contextul provocărilor globale precum războiul din Ucraina, tensiunile din Gaza, migrația în masă, schimbările climatice și pandemiile sunt oare zidurile cu adevărat soluția? În timp ce unii le susțin ca măsuri de securitate și protecție națională, alții le contestă ca simboluri ale intoleranței și excluderii. Trăim într-o eră în care deschiderea granițelor și globalizarea par a fi desuete; naționalismul, protecționismul, izolaționismul și fragmentarea par a fi în creștere.
Chiar globalizarea își schimbă cursul și în loc să continue să unească națiunile într-o comunitate mondială interconectată, lasă acum loc fragmentării.
Globalizarea fusese văzută ca un motor al prosperității și al conectivității, dar acum fragmentarea a produs apariția de noi și noi ziduri, unele fizic construite, altele ridicate în mintea și în inima noastră, așa cum arată economistul Mohamed El-Erian: „se întâmplă într-un moment în care economiile din întreaga lume au sensibilități diferite la inovațiile de transformare în inteligența artificială, științele vieții, energia durabilă și alte domenii, precum și la conflictele și tendințele geopolitice”.
Fragmentarea economică ridică întrebări cruciale despre direcția viitoare a economiei și despre modul în care comunitatea internațională trebuie să răspundă acestor schimbări fundamentale.
În primul rând, unul dintre principalii factori care contribuie la fragmentarea economică este creșterea naționalismului și a sentimentului de protecționism în multe țări din întreaga lume, iar asta duce la respingerea ideii de o lume fără frontiere. Mulți oameni simt că globalizarea amenință valorile și tradițiile lor, iar în fața schimbărilor rapide și a incertitudinilor economice, multe guverne adoptă politici de protejare a intereselor lor naționale și de consolidare a suveranității economice: restricționarea comerțului internațional, impunerea de taxe și tarife și promovarea producției și consumului intern.
În al doilea rând, disputele comerciale, conflictele teritoriale și bătălia pentru resursele naturale conduc la blocarea cooperării internaționale și la apariția și adâncirea unor linii de fractură între națiuni. Creșterea tensiunilor geopolitice între marile puteri economice slăbește instituțiile internaționale considerate cheia globalizării și alimentează și mai mult procesul de fragmentare economică.
În al treilea rând, pandemia recentă a accentuat tendința de fragmentare: în plină criză sanitară globală fără precedent, multe țări și-au închis granițele, și-au limitat exporturile și și-au concentrat resursele asupra problemelor interne. Autoizolarea a subliniat fragilitatea interconectivității globale și a provocat o abordare mai protecționistă și naționalistă în politica economică.
Impactul fragmentării este deja vizibil în economie, politică și societate.
În loc să existe un sistem global unitar deplin funcțional, vedem acum formarea de blocuri comerciale și de alianțe politice concurente care promovează propriile interese în detrimentul cooperării globale. El-Erian subliniază că divergența politicilor economice internaționale este din ce în ce mai evidentă. Ceea ce odinioară reprezenta răspunsuri colective la șocuri comune se transformă acum în politici distincte, personalizate pentru a se potrivi nevoilor și viziunilor fiecărei națiuni.
Zidurile fizice și cele din economie și din mintea noastră devin astfel, pe zi ce trece, tot mai prezente, mai înalte și mai puternice. Dar e important să înțelegem totuși că armonia și conectarea sunt antidoturi la divizare și fragmentare și numai prin înlăturarea zidurilor, fie ele fizice sau simbolice, putem aspira la o lume mai unită, mai echilibrată, mai justă.
Ar trebui să ne concentrăm asupra dialogului și înțelegerii reciproce în loc să dăm votul nostru fragmentării, separării și izolării.