Viaţa chinuită a lui Mihai Alexandru Stoian a început în 2004. „Mihai era în clasa întâi. Dimineața se ducea la şcoală, după masă îl mai chema să-l ajute pe Nedelcu Neculai”, își amintește sora sa, Livia. Să-l ajute la oi. Nicolaie Nedelcu era unchiul său şi locuia la câteva case distanţă de casa lui Mihai, în satul Izvoarele din comuna gălăţeană Slobozia Conachi. Unchiul era mult mai înstărit. Avea o casă mai mare şi 300 de oi de care Mihai trebuia să aibă grijă. Iar, potrivit martorilor din dosar, Nicolaie şi soţia sa, Rodica Nedelcu, au urzit o poveste în faţa mamei lui Mihai, ca să intre în posesia băiatului. I-au spus că puştiul de 9 ani pe atunci ar fi fost prins la furat de ţigări în sat, iar lucrul la oi ar fi fost singura variantă ca să-l ţină departe de puşcărie, de-o eventuală viaţă de infractor. Asta-i şi spuneau mamei băiatului ori de câte ori acesta fugea din bătătura stăpânilor, din cauza bătăilor.
„Hai, Valentina! Hai să-l luăm, că ajunge puşcăriaş!”, povestește acum Livia cu lacrimi în ochi despre ce pățea fratele său. Valentina era mama lor, iar îndemnurile veneau de la sora sa, adică de la mătușa lui Mihai: Rodica Nedelcu. „Și se întorcea, că n-avea ce să facă”, povestește sora lui Mihai. Şi, la presiunea mamei, a mătuşii, bătut şi batjocorit de unchi, în clasa întâi Mihai renunţă la şcoală şi se mută la oi, la familia Nedelcu.
Dormea cu un câine, într-o bucătărie fără uși
Mărturiile fratelui cel mic despre viaţa lui Mihai sunt şocante. „Mihai dormea într-o bucătărie unde dormea şi câinele. Iarnă, vară, el acolo dormea”, își amintește Radu Stoian. La 9 ani. Fără îmbrăţişarea mamei, fără căldură, fără jucării, fără o mâncare caldă, fără baie, fără şcoală, fără nimic... fără viitor. „A cumpărat Nedelcu o baracă, o cuşcă verde şi s-a mutat acolo. Avea sobă, făcea focul, dar până s-o cumpere, dormea într-o bucătărie deschisă, fără nimic”, spune Radu, fratele mai mic.
Fratele, sclav la aceiași stăpâni
Radu s-a născut în anul în care Mihai a fost luat la stăpân. Şi spune că a fost şi el sclav la aceeaşi familie Nedelcu. L-au aşteptat să crească, l-au vânat pe stradă şi au procedat exact ca în cazul lui Mihai, povesteşte Radu: „Rodica Nedelcu, când treceam pe uliţă mă oprea: «Radu, vii şi tu la oi?» Nu puteam să-i spun nu. Pentru că Nicolaie Nedelcu era agresiv şi-mi era teamă de el. Chiar dacă aveam teme sau nu, dar mă duceam. Veneam de la şcoală cu copiii, cu prietenii, mă oprea, că dacă nu mă duc la oi mă bate. Eram chinuţi, eram bătuţi. Am petrecut cu el câţiva ani buni. Mergeam cu el cu oile. Dormeam cu el. El stătea la familia Nedelcu.” Iar Radu dormea acasă şi nu înţelegea cu mintea lui de ce trebuie să fie aşa, de ce se despart seara, deşi ei sunt fraţi. „Nicolaie Nedelcu nu-l lăsa să vină acasă să doarmă cu mine, cu mama şi cu sora mea. Credea că pleacă de la el de la oi”, povestește Radu cu amărăciune. Şi, vreme de 3 ani, cei doi fraţi au fost amândoi sclavi, ciobani la cele 300 de oi ale familiei Nedelcu. „La noi nu era zi să stăm. Nu ştiam ce-i duminică, ce-i sâmbătă, habar n-aveam de noi. Supăraţi eram amândoi, nu numai el. Nu aveam liber. Dimineaţă ne dădea brânză, la prânz brânză şi seara brânză. Eu mă duceam la şcoală dimineaţă şi după ce veneam mâncam şi mă duceam cu el. El nu mergea la școală”, spune Radu.
„Tot timpul era supărat. Nu avea şi el o zi să fie vesel”
El, Mihai Alexandru Stoian, era la dispoziţia exclusivă a familiei Nedelcu. A fost ţinut departe de civilizaţie, într-o cuşcă în spatele casei, sau pe câmp cu oile, fără dreptul de a merge la şcoală. În toţii anii nu a avut voie să vorbească cu nimeni, nu avea prieteni, nu a avut copilărie, nu s-a dat într-un leagăn, nu a citit o poveste, nu a avut maşinuţe. A avut un câine şi 300 de oi. Şi zi de zi, mai bine de 10 ani, stăpânul îl mutila din toate punctele de vedere.
„Era foarte supărat. Noi când mulgeam oile, Neculai Nedelcu îşi bătea joc de el. Lua lapte din găleată, îi arunca pe faţă, râdea de el”, oftează Radu. Pentru familia Nedelcu, Mihai Alexandru Stoian era un bun fără identitate, un obiect de care dispuneau când şi cum aveau chef. „Tot timpul era supărat. Nu avea şi el o zi să fie vesel. Nicolaie Nedelcu ne bătea pe amândoi. Şi pe mine şi pe el. Dacă era supărat (n.r.: Nicolaie Nedelcu) pe Rodica Nedelcu, ne lua pe mine şi pe Mihai la bătaie. Dacă nu făceam ceva bun, ne lua la bătaie. Ne înjura, ne scuipa. Ne făcea în tot felul posibil. Handicapat paliu, aşa îl făceau ei”, povestește Radu.
În vara lui 2015, când Livia, sora lui, l-a văzut pentru ultima dată, Mihai se stingea pe picioare. Deja trecuseră aproape 11 ani de sclavie. „Cu chiu, cu vai l-am văzut. Era la oi. Am stat un pic, cred că o jumătate de oră. Era trist. Mi-a cerut telefon și i-am dat unul, că am zis că aşa vorbim. Dar ei i-au luat telefonul pentru că au zis că nu e în stare el să vorbească la telefon”, povestește Livia Alistar. Pentru ei, pentru familia Nedelcu, el nu era în stare de nimic. Era doar pentru oi şi era gratis. „Nu ştiu dacă i-au dat bani vreodată să spună: «Ia salariul tău!»”, spune sora lui Mihai. Nici măcar atunci când a fost depistat cu TBC nu a fost lăsat în spital, mărturisește tot ea: „Mătuşa s-a dus şi l-a scos pe Mihai din spital fără aprobarea mamei. Eu când m-am dus cu pachet, Radu era şi Mihai nu era. Doar ca să-l ducă la oi. Totul se învârtea în jurul oii”.
A murit așa cum a trăit
Şi, într-o zi, pe 24 noiembrie 2015, în anul în care împlinise 19 ani, Mihai a ales să pună capăt unei vieţi fără sens. În cuşca verde şi insalubră, unde i s-au scurs copilăria, adolescenţa şi unde îi începuse viaţa de adult, Mihai Alexandru Stoian s-a spânzurat. „L-au oropsit. Dar nu ştiu tot”, spune cu mâhnire Radu, care adaugă faptul că unchiul său este un om rău și este responsabil pentru viața și de moartea lui Mihai: „I-aş spune că din cauza lui a murit, că nu l-a lăsat să plece, să-şi facă un viitor în viaţă. Săracu s-a săturat.” „Şi mama are o parte de vină. Trebuia să ţină de el. Dar ea s-a lăsat foarte mult influenţat de mătuşa mea. O consider şi pe mama vinovată, dar şi pe unchi”, zice Livia.
Acasă, în sat, la familia Nedelcu, mama lui Nicolaie Nedelcu îşi aminteşte de amărâtul care i-a slugărit jumătate din viaţa lui. „Avea vreo paișpe ani. Nici nu ştiu”. Bătrâna pretinde că Mihai dormea în casă, ba că avea și ceva probleme: „Nu era el chiar normal la cap.” Aceasta este şi singura explicaţie pentru moartea lui oferită în faţa anchetatorilor. Pentru că decesul lui Mihai Alexandru Stoian nu a rămas doar o sinucidere şi atât în ochii procurorului de caz. Rodica şi Nicolaie Nedelcu sunt judecaţi deja la Tribunalul Galaţi pentru sclavie şi determinarea sau înlesnirea sinuciderii.
Radu a fost salvat de sora lor
În 2015, după moartea lui Mihai, nici Radu nu prea a mai vrut să meargă la oi la familia Nedelcu. Uşor, uşor a început să se impună în faţa mătuşii care-l aştepta pe uliţă, când se întorcea de la şcoală. Dar, în 2019, mama lui s-a prăpădit. Cu sora, singura rudă în viaţă, plecată în Belgia, Radu a devenit victimă sigură. Avea 15 ani. Trei luni s-a chinuit Livia să obţină tutela în instanţele din România, timp în care Rodica Nedelcu, spun fraţii Stoian, a încercat să pună mâna pe el. „Sor’ta nu te ia acolo. Hai la mine la oi, că sor’ta nu te ia. Tre’ să ai inimă de câine” - așa încerca mătușa să-i învrăjbească, povestește Livia. Iar Radu ar fi avut aceeaşi soartă, cred ambii fraţi. „Eu am scăpat după ce a murit el m-a luat sora mea în Belgia”, spune Radu cu durere și cu bucurie în același timp. Pentru că Mihai a murit, iar el trăiește.
Polițist, preot, învățătoare, primar, vecini. Nicio reacție
În satul Izvoarele toată lumea ştie că odată era un tânăr încet la minte, tăcut, retras care s-a spânzurat în cuşca familiei Nedelcu. Nimeni din sat nu vrea să vorbească despre el. Aşa cum nimeni, de la ultima bătrână din colţul satului până la poliţist, preot, învăţătoare, primar, vecini, nu a făcut nimic, nimic aproape 11 ani. Mihai Alexandru Stoian era un băiețel cu părul blond, cu ochii albaștri. Mihai Alexandru Stoian a existat printre ei, a trecut cu oile la păscut când era de-o şchioapă, a crescut printre oi şi tot în ochii tuturor s-a şi sinucis. Şi, pentru că era doar un sinucigaş fără nicio valoare în societate, fără niciun căpătâi, Mihai a fost înmormântat aşa cum a trăit. „Mormântul lui Mihai e în fundul cimitirului, către gard”, spune Radu. Singur printre mărăcini şi departe de cei care i-au dat viaţă.
„Dacă aş da timpul înapoi l-aş lua la mine. Dar nu mai pot da timpul înapoi. Dumnezeu e sus şi vede tot şi o să aibă grijă de toată lumea”, spune cumva cu seninătate Livia. De acolo, din Belgia, departe de locul care le-a adus atâta tristețe și suferință, frații lui Mihai chiar cred că cineva îi va face dreptate. Că va exista un judecător care se va întreba dacă fratele lor ar fi trăit acum, dacă 11 ani n-ar fi fost robul unora. Că va exista un judecător care, atunci când se va uita acasă, la copilul lui care doarme într-un pat curat, face mofturi la mâncare, desface o ciocolată din frigider sau primește o îmbrățișare, se va întreba cum i-a fost lui Mihai Alexandru Stoian. Cum i-a fost să crească așa ca un sălbatic fără nimic. Fără să simtă dragostea părintească, prima dragoste, sentimente de prietenie, fără nimic. Doar supărare, frustrare, tristețe și ură.
Dosarul în care unchii lui Mihai sunt judecați e abia în faza de fond. Rodica şi Nicolaie Nedelcu sunt inculpaţi pentru sclavie şi determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Și dosarul nu pare să se încheie prea curând. Au curs 13 termene până acum și e la ceva distanță de faza de apel, când și frații, și procurorul care a făcut ancheta așteaptă o sentință definitivă. La anul, potrivit noilor reglementări, în aceeași zi în care Mihai a murit, faptele se vor prescrie.