Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria blochează și Croația la OECD

Ungaria blochează și Croația la OECD

de Dan Constantin    |   

Ungaria folosește votul la admiterea în OECD ca un mijloc de presiune împotriva unor țări partenere din NATO și UE. Guvernul de la Budapesta a decis să nu sprijine candidaturile României și Croației. Motivul invocat pentru ,,talpa” pusă României este legat de o procedură controversată pentru înființarea unei școli cu profil teologic la Târgu Mureș.

Decizia în privința Croației este un conflict care durează de mulți ani pe o miză economică și juridică legată de procesul fraudulos de privatizare a companiei naționale de petrol croate INA. Fostul premier croat, Ivo Saneder, ar fi primit 10 milioane de euro de la directorul general al companiei MOL pentru a favoriza în 2008-2009 compania maghiară la achiziția pachetului majoritar de acțiuni al companiei INA. Sanader a fost condamnat la închisoare în Croația, dar extrădarea lui Zsolt Hernadi, directorul MOL, nu a fost aprobată de Ungaria. Pentru a-l salva pe Hernadi, s-a deschis o procedură juridică în Ungaria care l-a achitat pe directorul MOL. Oficialii de la Budapesta se prevalează de o reglementare UE care prevede că o persoană judecată nu mai poate fi cercetată penal pentru aceeași faptă în altă țară UE. Croația a furnizat însă documente care susțin că Hernadi a dat mita de 10 milioane de euro și a reușit punerea acestuia în 2015 pe lista urmăriților INTERPOL. Admiterea în OECD se face prin acceptul CONSENSUAL al celor 35 de membri. Ungaria este membru al organizației din 1996 și retragerea sprijinului pentru aderare, așa cum au anunțat oficiali ai guvernului maghiar, blochează admiterea României și Croației la reuniunea din această toamnă a organizației. România a depus o cerere de aderare la OECD și acest obiectiv este înscris ca o țintă majoră a politicii externe. Statutul de membru OECD este echivalent cu o certificare a economiei similară în plan politic și al securității cu cea de membru UE și NATO.

 

Fostul premierul croat, Ivo Saneder, a fost acuzat de corupție și abuz de putere

Subiecte în articol: Ungaria oecd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri