Jurnalul.ro Ştiri Externe Uniunea Europeană, încă 545 de milioane de euro pentru Ucraina

Uniunea Europeană, încă 545 de milioane de euro pentru Ucraina

Consiliul Uniunii Europene a decis, joi, acordarea de asistenţă militară suplimentară Ucrainei, în valoare totală de 545 de milioane de euro, pentru susţinerea eforturilor de respingere a invaziei militare ruse.

"Înaintea summitului Uniunea Europeană-Ucraina, Consiliul a adoptat astăzi măsuri de asistenţă pentru forţele armate ucrainene, în cadrul Instrumentului European de Pace (EPF). Este vorba despre al şaptelea pachet, cu valoarea de 500 de milioane de euro, şi de încă 45 de milioane de euro pentru susţinerea eforturilor de instruire ale Misiunii UE de Asistenţă Militară (EUMAM Ucraina)", a comunicat Consiliul UE, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

"Ucraina trebuie să primească toate echipamentele necesare şi instruirea de care are nevoie pentru apărarea teritoriului şi a populaţiei de războiul de agresiune al Rusiei. Nu apără doar propria ţară, ci apără valorile noastre comune şi principiile de bază ale reglementărilor internaţionale. Măsurile de astăzi transmit un mesaj clar într-un moment crucial: vom continua să susţinem Ucraina cât va fi necesar", a declarat Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

Uniunea Europeană va instrui 30.000 de militari ucraineni în cadrul asistenţei oferite Kievului pentru respingerea invaziei militare ruse. Până acum, Uniunea Europeană a oferit Ucrainei asistenţă militară în valoare totală de 3,6 miliarde de euro.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri