Jurnalul.ro Ştiri Observator Valeriu Gheorghiță: România ar putea primi vaccinul Johnson & Johnson din aprilie

Valeriu Gheorghiță: România ar putea primi vaccinul Johnson & Johnson din aprilie

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că din aprilie România ar urma să primească primele doze ale vaccinului produs de compania Johnson & Johnson.

Acesta a menționat că vaccinul ar urma să fie autorizat la jumătatea lunii martie de Agenția Europeană a Medicamentului. De asemena, medicul Valeriu Gheorghiță a spus că serul are o eficiență ridicată și este nevoie de administrarea unei singure doze.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a primit săptămâna trecută cererea oficială pentru autorizarea condiţionată a vaccinului anti-COVID produs de Johnson&Johnson. Studiile companiei arată că vaccinul are o eficacitate globală de 66%. 

În testele clinice la care au participat circa 44.000 de voluntari, nivelul protecţiei împotriva formelor moderate şi severe de COVID-19 a variat de la 72% în SUA, la 66% în America Latină şi la numai 57% în Africa de Sud, ţară unde a fost detectată una dintre noile mutaţii mai contagioase ale coronaviruslui.

Acest vaccin, care este administrat într-o singură doză, are o eficacitate de 85% în prevenirea formelor grave ale bolii, conform concluziilor studiilor clinice.

Tensiuni între Valeriu Gheorghiță și Vlad Voiculescu

Valeriu Gheorghiță a mai precizat că au existat unele tensiuni între el și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, existând „viziuni diferite” privind modul de comunicare și informare ale campaniei de vaccinare.

„Nu e vorba despre o neînțelegere. Au fost, dacă vreți, la un moment dat, viziuni diferite legate de aspectele de comunicare și informare ale campaniei de vaccinare, probleme legate de modalitatea de derulare a activităților de vaccinare, de organizare a centrelor. După cum știm, a fost o serie de acte normative care au trebuit duse la bun sfârșit. Și vorbim despre acea ordonanță de urgență care prevedea modalitatea de plată a personalului din centrele de vaccinare, discuții tehnice care cred că le-am gestionat bine”, a spus Valeriu Gheorghiță, la Digi FM.

Pe de altă parte, acesta a menționat că problemele au fost rezolvate, iar relația cu Vlad Voiculescu este una constructive.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri