Jurnalul.ro Ştiri Externe Vălul musulman integral, interzis

Vălul musulman integral, interzis

Preşedintele Sri Lankăi, Maithripala Sirisena, a decis interzicerea în public a vălului musulman integral (burqa), precizând că acesta este „un risc de securitate şi un simbol al fundamentalismului”, a anunțat CNN.

Hotărârea a fost luată după o serie de atacuri teroriste comise pe 21 aprilie în interiorul mai multor biserici şi hoteluri din capitala ţării, Colombo, în urma cărora peste 300 de persoane au murit şi alte 500 au fost rănite. „Preşedintele Maithripala Sirisena a luat această decizie pentru a sprijini acţiunile forţelor de securitate, astfel încât să le permită acestora să îi identifice mai uşor pe cei căutaţi pentru comiterea atacurilor”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale din Colombo. Interdicţia a intrat de ieri în vigoare. Poliţia din Sri Lanka suspectează că grupul extremist local Tawheed Jamath ar fi în spatele atentatelor, însă gruparea teroristă Stat Islamic (SI) a revendicat atacurile. Autorităţile din Sri Lanka se află încă în alertă maximă, la o săptămână după atacurile din Colombo, după ce mai multe surse au avertizat că noi astfel de incidente sunt iminente. Zece civili, printre care şase copii, dar şi şase suspecţi de terorism au fost ucişi, vinerea trecută, într-un schimb de focuri între poliţişti şi presupuşi terorişti. Populaţia musulmană a acestei ţări de 21 de milioane de locuitori, majoritar budistă, reprezintă aproximativ 10%. Cea mai mare parte a musulmanilor srilankezi este mai degrabă liberală, doar puţine femei purtând niqab.

 

Decizia survine după îndemnul adresat de lideri musulmani locali femeilor musulmane de a nu-şi mai acoperi faţa, de teama unor reacţii ostile.

 

 

Maithripala Sirisena, a decis interzicerea în public a vălului musulman integral

 

 

Subiecte în articol: sri lanka
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri