În 28 martie, vaporetele vor fi lansate la apă, iar în perioada 28 - 31 martie vor fi efectuate probe funcţionale şi verificări tehnice, astfel încât reluarea curselor să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, a anunţat, marţi, Societatea de Transport Public Timişoara (STPT).
Tariful rămâne neschimbat: 5 lei pentru o călătorie.
De asemenea, vaporaşele pot fi utilizate şi în baza abonamentului general STPT sau a legitimaţiei de o zi.
Transportul public pe apă reprezintă o alternativă plăcută şi eficientă de deplasare prin oraş, dar şi o modalitate de a descoperi Timişoara dintr-o perspectivă diferită, pe canalul Bega.
Vaporaşele au fost folosite fie pentru deplasările în oraş, fie pentru momentele de relaxare pe Bega.
Timişoara a devenit oficial, în luna octombrie 2018, primul oraş din România cu transport public în comun naval pe Canalul Bega, după peste şapte decenii de la sistarea transportului de mărfuri şi peste cinci decenii de la sistarea celui de persoane.
Capacitatea fiecărei ambarcaţiuni este de 50 de locuri, exclusiv pe scaune. Se navighează cu o viteză maximă de 12 km/h, iar în zona podurilor cu 5 km/h.
Cel mai bun an al transportului public pe apă în Timişoara a fost 2019, când a fost utilizat de peste 200.000 de persoane. Dintre acestea, aproape 130.000 au fost localnici, ceilalţi fiind turişti.
În prezent, transportul cu aceste ambarcaţiuni este mai puţin utilizat, aspect sesizat în cadrul unui studiu al Universităţii de Vest de anul trecut, privind aprecierea de către turişti faţă de Capitala Europeană a Culturii Timişoara 2023.
AGERPRES