Jurnalul.ro Ştiri Externe Vas cu 400 de migranți, în derivă între Grecia și Malta

Vas cu 400 de migranți, în derivă între Grecia și Malta

de Redacția Jurnalul    |   

O ambarcațiune cu aproximativ 400 de persoane la bord plutește în derivă între Grecia și Malta, a anunțat serviciul de asistență Alarm Phone, transmite Reuters.

Alarm Phone a precizat pe Twitter că ambarcațiunea a plecat din Tobruk, Libia, și că a primit un apel de pe ambarcațiune. Reprezentanții serviciului susțin că au informat autoritățile, însă acestea nu au lansat până acum o operațiune de salvare.

Alarm Phone susține că ambarcațiunea se află în prezent în zona de căutare și salvare a Maltei.

Alarm Phone a mai anunțat că oamenii de la bord sunt panicați și că mulți dintre ei au nevoie de îngrijiri medicale. Nava nu mai are combustibil și puntea inferioară era plină de apă, în timp ce căpitanul a părăsit nava și nu mai este nimeni care să poată conduce ambarcațiunea.

Reuters nu a reușit să contacteze autoritățile malteze pentru comentarii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: vas migranti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri