Jurnalul.ro Ştiri Social Vasile Bănescu critică maneaua lui Babasha de la concertul Coldplay: „Ca o nucă pe perete”

Vasile Bănescu critică maneaua lui Babasha de la concertul Coldplay: „Ca o nucă pe perete”

de Redacția Jurnalul    |   

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, își exprimă public părerea despre genul muzical al tânărului invitat să cânte în deschiderea concertului Coldplay.

„Maneaua (turcă, „mani” - importată, degradată, puternic etnicizată, a cărei originalitate supurează exclusiv din torturarea limbii române și din imaginarul grotesc al textierilor) e invitată uneori, în accese de milă ideologică care ratează mereu realitatea, direct din rafinata bătătură a petrecerilor lăutărești pe scene înalte, chiar „culturale”, unde se pliază adecvat - ca o nucă pe un perete - la conținutul evenimentului parazitat.

Ceva caracteristic societății care se dă în spectacol și al cărei nivel cultural culminează în idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios, cu dujmanii nemilos.

Aceeași societate votează dezinvolt, pentru că i se pare cool, strâmbii și impostorii loviți de delir ultranaționalist și antieuropean, adică antinațional.

Patriotism zgomotos și bine remunerat. Manelizat.”, arată reprezentantul bisericii ortodoxe într-un mesaj, potrivit Antena3 CNN.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri