Jurnalul.ro Ştiri Locale Tradiții grecești: Vasilopita, prăjitura Sfântului Vasile cel Mare, se va împărți duminică la Constanța

Tradiții grecești: Vasilopita, prăjitura Sfântului Vasile cel Mare, se va împărți duminică la Constanța

de Andreea Tiron    |   

Tradițiile trebuie păstrate într-o familie. Și cum Uniunea Elenă din România consideră că face parte din familia poporului român, în fiecare an, în fiecare localitate unde există o comunitate grecească, trebuie să cinstim și să sărbătorim împreună prin tăierea pitei/prăjiturii Sfântului Vasile în asa fel încât binecuvântarea să se aștearnă întregul an asupra familiei în care se sărbătorește, iar bănuțul norocos își va găsi calea către cei fericiți.

În Constanța, sărbătoarea va fi omagiată că de obicei la biserica greacă Metamorphosis, duminică, 29  ianuarie 2023, la ora 12.00, unde Comunitatea Elenă Elpis a pregătit plăcinta/prăjitura ce va fi împărțită tuturor membrilor comunității, celor ce sunt alături de comunitate și nu în ultimul rând marii familii a constănțenilor:

“Tradiția Vasilopitei este legată de momentul în care poporului păstorit de Sfântul Vasile i s-a impus plătirea unei taxe împovărătoare, în timpul unei foamete. Familiile au fost nevoite să renunțe la bijuterii, monede și obiecte de valoare.

Sfântul Vasile a mers la împărat, apărând cauza poporului. La rugămintea sa, împăratul a anulat taxa și i-a returnat episcopului averea oamenilor.

Neștiind cui i se cuvenea fiecare obiect în parte, Sfântul Vasile a decis să fie pregătită o mare plăcintă în care să fie puse toate obiectele.

După Sfânta Liturghie a binecuvântat și a tăiat plăcinta, dând fiecărui om câte o felie. În mod miraculos, fiecare și-a primit lucrurile la care fusese nevoit să renunțe. Vă așteptăm cu drag alături de noi!”, transmite Comunitatea Elenă Elpis Constanța.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri