Loc unic în lume, Versailles evocă întotdeauna serbările şi fastul Curţii lui Ludovic al XIV-lea, politica, intrigile, revoluţiile, războaiele şi tratatele de pace.
Între zidurile castelului, în intimitatea apartamentelor lui, în grădinile feerice populate de zei şi zeiţe, până la Troianon-ul în care Mariei Antoaneta îi plăcea să meargă şi unde a pus să se contruiască o delicioasă reşedinţă astăzi complet restaurată şi deschisă publicului, se poate citi istoria Franţei şi a Europei.
În plus, este locul în care au trăit, pe care l-au vizitat sau despre care au scris de-a lungul secolelor scriitori importanţi, de la Jean de La Fontaine până la Voltaire sau Victor Hugo.
Cu ocazia redeschiderii Marelui Apartament al Reginei, Castelul Versailles găzduieşte două expoziţii despre Marie Leszczynska şi Madame de Maintenon.
Una este mai curând discretă, pliindu-se de bună voie codurilor Curţii. Cealaltă a avut un destin cel puţin ieşit din comun, de la naşterea într-o închisoare până la căsătoria ei cu unul dintre cei mai mari regi pe care i-a avut Franţa.
De la Scarron la Ludovic al XIV-lea
Doamna de Maintenon (1635 – 1719) a ocupat primul etaj al palatului, în apropierea apartamentelor Regelui. Expoziţia, intitulată Madame de Maintenon. Pe culoarele puterii retrasează, în 60 de opere şi documente, viaţa acestei figuri majore de la Curte.
Graţie scenografiei evocatoare, vizitatorii pot descoperi şi decorul emblematic pentru secolul al XVII-lea, din care n-a mai rămas niciun exemplu la Versailles.
Fiecare încăpere este dedicată unei perioade din viaţa sa: “frumoasa indiană”, “guvernanta”, “Madame de Maintenant”, “aprope Regina Franţei, vorbind ca o persoană care nu pretinde nimic, nu arată nimic, dar care impune mult”, “institutoarea” şi, în sfârşit, “Madame de Maintenon şi legenda sa”.
Nu numai că Marchiza de Maintenon n-a avut prieteni în timpul vieţii, dar ea a fost, încă mult timp după dispariţie, victima unor adevărate asasinate politice, cum ar fi cel al lui Michelet: “Ea a avut un spirit întunecat, negativ, rezervat, blamând fără a blama, care usca şi steriliza”. Legenda a transformat-o în bigotă şi a acuzat-o chiar că încurajat revocarea Edictului din Nantes.
Comisarii expoziţiei, Alexandre Maral şi Mathieu da Vinha, trasează un portret mai exact al acestei femei care a ocupat un loc “unic în lume”, favorită oficială, soţie secretă.
Din prima camera până la marele Cabinet, parcursul cronologic se desfăşoară în apartamentele pe care Doamna de Maintenon le-a ocupat la Versailles între 1680 şi 1715, desigur modeste, dar aproape de acelea ale Regelui, în pofida protocolului oficial.
Locurile s-au schimbat mult odată cu timpul, modificate de oaspeţii succesivi ai palatului şi mai ales de Louis-Philippe care a amenajt galeriile istorice. N-au mai rămas nici mobilierul, nici decorul. Expoziţia oferă totuşi prilejul de a reconstitui tapetul de mătase al pereţilor, lucrare încredinţată lui Tassinari şi Chatel şi realizată după inventarul din 1708 de la Garde-Meuble de la Couronne.
Catalogul dezvăluie şi completează fiecare secţiune a expoziţiei şi oferă note detaliate pentru fiecare operă.
Când Françoise d’Aubigné s-a născut la Niort, tatăl ei, înglodat în datorii, a fost închis. După un periplu prin Antile, ea a trebuit să cerşească la La Rochelle şi a fost în sfârşit luată în grijă de naşa ei, care a avut grijă s-o îndepărteze de influenţa protestantă a unei părţi a familiei, trimţând-o la Ursuline. Apoi, această nepoată a lui Agrippa d’Aubigné s-a căsătorit în 1652 cu poetul Paul Scarron. Acesta era infirm şi mult mai în vârstă. “Am preferat să mă căsătoresc decât să rămân la mănăstire”, mărturisea ea. De altfel, poetul i-a oferit prilejul de a intra în înalta societate pariziană, să ţină un Salon şi să facă parte dintre “preţioase”, care nu erau încă ridicole.
Devenită văduvă, a fost aleasă de Doamna de Montespan să se ocupe de copiii ei, fruct al iubirii cu Ludovic al XIV-lea. Odată cu legitimarea acestora, Domna Scaron s-a putut instala la Curte. Ea s-a aproiat de rege, care i-a permis să cumpere moşia Maintenon în 1674.
El a numit-o a doua doamnă de onoare a Delfinei, apoi la disgraţia Doamnei de Montespan i-a permis să devină Marchiza de Maintenon, supramită rapid “Madame de Maintenant” (Doamna de acum), să ocupe locul de favorită şi, în final, să se căsătorească cu regele în secret după moartea reginei Marie-Thérèse în 1883. O căsătorie morganatică, fără niciun drept şi, evident, fără titlul de regină.
Totuşi, regale o asculta. În 1686, ea a fost la originea creării Casei Regale de Educaţie Saint-Louis, de la Saint-Cyr, destinată să primească tinerele sărace ale nobilimii Franţei. A avut grijă ca acestea să primească o educaţie îngrijită şi modernă, pentru că trebuia să le fie inspirată “o mare oroare de viciu şi o mare dragoste pentru virtute” şi să fie învăţate “îndatoririle unei femei oneste în menajul propriu”, iar activităţile ce se adresau spiritului şi intelectului ocupau un loc important. Astfel, Racine compunea Esther pentru elevele de la Saint-Cyr, o piesă religioasă care le împiedica pe tinere să joace scene de pasiuni amoroase.
Expoziţia se termină cu legenda, aurită apoi neagră, care a ţesut povestea şi asupra căreia revine în catalog Alexandre Maral. Serbările nu încetau la Versailles, pentru că Ludovic al XIV-lea decisese în 1682 să instaleze aici în mod permanent Curtea şi să facă din castel sediul puterii. În ceea ce priveşte revocarea Edictului din Nantes, în 1685, el este rezultatul unui proces politic care n-a aşteptat sosirea Doamnei de Maintenon la castel.
Sunt reunite în expoziţie multe portrete care dau viaţă personajelor şi intrigilor de la Curte. Françoise Scarron este astfel reprezentată ca Fecioara Maria, într-o pictură atribuită lui Pierre Mignard. Ea era atunci guvernanta copiilor naturali ai regelui şi ai Doamnei de Montespan şi pozează înconjurată de micul Duce de Maine şi de tânărul viconte de Vexin, reprezentaţi ca Iisus şi Sfântul Ioan Botezătorul.
Tot de Mignard este şi un minunat portret postum al unuia dintre copii, Mademoiselle de Tours, ce păstrează amintirea fetiţei moarte la 7 ani. Doamna de Maintenon apare şi sub trăsăturile patroanei sale, Sfânta Francesca, un celebru tablou de Mignard pictat după căsătoria ei cu Ludovic al XIV-lea.
Un portret al ei, realizat de Ferdinand Elle, a fost comandat de rege, numai astfel pictorul putea îmbrăca modelul cu un veşmânt de hermină, privilegiu al reginelor. Pictura a fost probabil concepută ca un pandant al Portretului lui Ludovic al XVI-lea, de Jollain le Vieux, ambele fiind dăruite în 1689 şcolii de la Saint-Cyr. Alte efigii evocă prieteniile Doamnei de Maintenon: Ninon de Lenclos, Madame de Sévigné, ale cărei scrisori permit urmărirea ascensiunii favorite, ca şi un extraordinar Portret al marchizului de Dangeau, de Hyacinthe Rigaud, a cărui a doua soţie, Sophie de Löwenstein, făcea parte din cercul intim al Marchizei.
Mai multe picturi istorice cuprind opere pe care ea le vedea tot timpul. Prima este o capodoperă de Nicolas Poussin, care, ironie a sorţii, a aparţinut lui Scarron, apoi lui Ludovic al XIV-lea. Scaron comandase Răpirea Sfântului Paul lui Poussin. Pictorul a acceptat fără plăcere la început, puţin convins de opera burlescă a lui Scaron. Scaron a vândut tabloul care a ajuns la Versailles în antecamera cabinetelor regelui.
Madame de Maintenon contempla sfinţii, dar şi zeii Olimpului: Iris şi Jupiter, Apollon şi Téthys, Alphée şi Aréthuse, pictate de Corneille cel Tânăr şi Renée Antoine Houasse pentru apartamentul său de la Trianon.
Vizita se încheie cu picturi din secolul al XIX-lea care au difuzat legenda Marchizei. Imaginea cea mai sesizantă este pânza semnată de Thérèse de Champ-Renaud, care reprezintă Vizita lui Petru cel Mare la Madame de Maintenon bătrână şi bolnavă, în 1717. El s-a mulţumit să ridice draperia patului şi să o privească, îndepărtându-se apoi fără a spune un cuvânt. Contempla relicva unei domnii apuse.
Regina discretă şi necunoscută
Marie Leszczynska, “regina discretă şi necunoscută”, este totuşi cea care a domnit cel mai mult timp la Versailles, 42 de ani. S-a căsătorit cu Ludovic al XV-lea în 1725 şi s-a stins în 1768, cu şase ani înaintea regelui. În timpul acestei perioade, a influenţat puternic atât amenajarea castelului, prin crearea unor apartamente private, cât şi viaţa artistică a epocii prin numeroasele comenzi făcute artiştilor şi Manufacturilor. Era logic ca expoziţia să aibă ca temă Gustul Mariei Leszczynska.
Ea este prezentată, într-un portret, în apartamentul Delfinului, redeschis cu aceasă ocazie.
Nu era de presupus că Marie Leszczyńska va deveni regina Franţei. Această fiică a unui rege polonez detronat a fost aleasă în final de Ludovic al XIV-lea pentru că era o prinţesă catolică, de sânge regal, la vârsta de a deveni mamă. Regele, cu o sănătate fragilă, era logodit atunci cu prea tânăra infantă a Spaniei. Logodna a fost ruptă şi el s-a căsătorit în 1752, când Marie avea 22 de ani, iar regele 15.
Expoziţia, deschisă în apartamentul Delfinei, este constituită din lucrări din colecţiile muzeului şi va dura până în 2020. Ea se doreşte o ilustrare a gustului celei care a trait 42 de ani la Versaille şi a marcat castelul cu gustul ei. Dacă amenajările întreprinse de Ludovic al XVI-lea şi de Maria Antoaneta au îndepărtat în parte urmele ei, marile apartamente păstrează decoruri ce datează din timpul domniei sale. Se pot admira şi astăzi picturile de deasupra uşii camerei pe care regina le-a comandat în 1734 lui Jean-François de Troy şi lui Charles Joseph Natoire, în timp ce Boucher a pictat bolţile Prudenţei, Credinţei, Milei şi Dărniciei. Trebuie subliniat că marele apartament al reginei a fost redeschis pentru public după trei ani de restaurări.
Marie Leszczyńska a comadat amenajarea unor mici apartamente private unde se retrăgea mai multe ore pentru a se ruga, a citi, a medita, a primi cercul intimilor săi, mai ales pe Ducele şi Ducesa de Luynes sau pe scriitorul şi istoricul numit Preşedintele Hénault, ale cărui memorii oferă o preţioasă mărturie a vieţii de la curtea lui Ludovic al XV-lea.
Regina est prezentată drept o femeie discrete şi pioasă, departe de intrigi, eclipsată de favoritele regelui, Doamna de Pompadour sau Doamna de Barry, între altele.
Sunt reunite numai 50 de opere şi rare obiecte de artă decorativă care mărturisesc preferinţele reginei sau rolul său de comanditar, ca şi fastul cadourilor diplomatice şi evoluţia gustului de la Curte.
Por fi admirate două servicii de ceai şi de ciocolată care i-au fost oferite. Primul este o trusă de călătorie, probabil un dar al lui Ludovic al XV-lea pentru naşterea Delfinei în 1792, iar cel de ciocolată era prevăzut cu trei picioare în formă de delfin. Ansamblul cuprinde între altele piese de porţelan de China şi de Japonia şi numeroase piese de orfevrerie marcate cu poansonul giuvaergiului Cousinet.
Al doilea este o magnifică trusă din porţelan de Meissen, oferită de Contele Maurice de Saxa din partea lui Frédéric-Auguste II, Elector de Saxa. Ansamblul curpindea 56 de piese, dispersate în timpul Reoluţiei. 13 dintre ele au fost regăsite în colecţiile de la Versailles.
Această expoziţie este în acelaşi timp prilejul de a expune achiziţii recente, mai ales un rar vas rocailles care trebuia la orgine să aibă un pandant, a cărui culoare roz este greu de obţinut. El este decorat cu buchete şi panglici înodate între ele. Vasele au fost cumpărate de Ludovic al XV-lea în 1758, cu ocazia vânzării Manufacturii Regale de la Sèvres şi, probabil, oferite reginei.
Este un mare contrast faţă de un ansamblu mai târziu, realizat la Sèvres în 1765-1766: două Vase cu jet de apă şi un al treilea cu lebede, care stau dovadă răspândirii gustului pentru arta greceasă la Manufactura de la Sèvres.
Picturile ocupă şi ele un loc important în expoziţie. Nattier era în graţiile reginei şi probabil el a executat portretele fiicelor îndepărtate de la Curte, educate la abaţia Fontevrault. În ceea ce îl priveşe pe Delfin, el este reprezentat împreună cu mama sa de Alexis Simon Belle într-un portret oficial.
Jean-Baptiste-Marie Pierre a ilustrat cele patru Anotimpuri, tablouri comandate pentru Versailles în 1749 şi instalate mai târziu la Fontainebleau, în cabinetul reginei.
În acelaşi an, Jean Baptise Oudry a semnat Cele cinci Simţuri, sub foma unor scene campestre pentru cabinetul reginei de la Versailles.
Altă participari a reginei a fost Cabinetul Chinezesc. Ea a instalat în 1761 o serie de tablouri în Laboratorul său, care au fost executate de mai mulţi pictori: Coqueret, Frédou, La Roche, Prévost, sub conducera lui Jeaurat. Regina a lăsat moştenire acest cabinet doamnei sale de onoare, Doamna de Noailles, în a cărei familie a rămas până la achizionarea lui de Castelul Versailles în 2018.
În sfârşit, Charles-Antoine şi Noël Nicolas Coypel, ca şi Joseph Marie Vien, făceau şi ei parte dintre pictorii apreciaţi de regină.
Un Versailles la feminin, în care se întretaie diferite epoci istorice şi din care se degajă un farmec incontestabil!