Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Există viață după moarte?! O companie din Germania promite nemurirea

Există viață după moarte?! O companie din Germania promite nemurirea

O companie din Germania promite clienților posibilitatea de a fi criogenați după moarte pentru a reveni la viață în viitor, când tehnologia va fi mai avansată.

Acesta  este primul laborator de crioconservare din Europa. Conservarea criogenică presupune înghețarea unei persoane care a murit recent, într-un mod care să o conserve în viitor. 

Costurile se ridică la  170.000 de euro pentru întregul corp și la 63.000 de euro doar pentru creier. 

Prin răcirea corpului până la -198 de grade Celsius, susținătorii conservării criogenice urmăresc să blocheze corpul în stază, cum era în momentul decesului pentru ca în viitor pacientul decedat să poată fi readus la viață în siguranță și tratat pentru orice afecțiune care i-a provocat moartea.

Citește și Atenție la alergia la soare. Simptome și tratament

Compania care a fost înființată în 2020 și susține că a congelat până acum 6 oameniși 5 animale de companie, iar alți 650 de membri plătitori își așteaptă șansa de a li se alătura.

Realitatea virtuală oferă nemurirea

Totodată, cercetătorii americani au găsit o altă modalitate prin care să le ofere oamenilor „nemurirea”. Au nevoie de cât mai multe date personale şi pot crea o versiune virtuală a persoaeni, cu care generaţiile viitoare vor putea avea conversații reale.

Antreprenor în domeniul tehnologiei, Artur Sychov este creatorul instrumentului de realitate virtuală numit "live forever mode" - modul de  a trăi veşnic. Ideea i-a venit atunci când tatăl său s-a îmbolnăvit, și a constatat că nu a petrecut suficient timp cu el.

Citește și Băutura minune împotriva durerilor de cap. Cum să o prepari la tine acasă

„Tatăl meu a fost diagnosticat cu cancer, și boala progresa destul de repede. Am început să mă gândesc la cum ar putea realitatea virtuală să păstreze unele amintiri”, a spus Artur Sychov. 

Așa a luat naștere Somnium Space, un mediu virtual unde oricine poate stoca imagini, conversaţii şi gesturi sub formă de date într-un avatar creat după chipul şi asemănarea oamenilor, potrivit Antena3 CNN.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri