Jurnalul.ro Ştiri Observator Viața pe bază de QR code

Viața pe bază de QR code

de Mariana Zaharia    |   

Pe bază de coduri QR și fără obligativitatea de a purta măști pe stradă, chinezii sunt invidiați, la acest moment, de o lume întreagă ce încă se luptă cu pandemia. Au apărut conspiraționiștii, dar teoriile lor sunt doborâte de realitate. De fapt, chinezii au ajuns aici pentru că regulile impuse nu se încalcă, altfel își pierd din faciliăți.

 

Pentru a înțelege cum stau lucrurile, ne-a ajutat un fost ziarist român, acum stabilit la Beijing. Rareș Cosma a plecat din țară și a luat-o de la capăt în celălalt colț al lumii, iar lucrurile pe care le povestește acum par desprinse dintr-o altă realitate decât cea pe care o trăim noi.

În primul rând, oamenii poartă măști fără să fie obligați. Purtau și înainte de pandemie. Mulți dintre ei, deranjați de poluare sau de alergii. Rareș ne-a explicat faptul că acolo există un cult al măștii. Și unii le poartă chiar pentru că sunt la modă. Bineînțeles, măști colorate, pictate, cu modele sau alte accesorii. Asta le-a făcut adaptarea la regulile din pandemie, mai ușoară.

Un alt punct important este că nu folosesc bancnote. Ziaristul spune că cel mai important lucru acolo este să ai telefonul încărcat. Așa se plătește și la taraba de la colțul străzii, și la market, dar și pentru transport sau în restaurante. Rareș Cosma ne-a povestit chiar că oamenii merg la petreceri. Lucru posibil prin scanarea unui cod de pe mobil. „Există un cod QR. Îmi scanează acest cod oriunde aș merge și așa se vede dacă am trecut printr-o zonă de risc. Pentru locuri se folosește un cod de culori, roșu, galben, verde, în funcție de numărul de cazuri. Nu poți trece pe undeva fără să se știe. Doar să nu ai telefonul mobil, ceea ce este imposibil, din moment ce faci totul cu el. Nu prea riscă nimeni să încalce regulile, pentru că asta înseamnă să riște să piardă drepturi. Fiecare are un credit social, orice încălcare îl scade și riscă de la a nu mai putea călători cu avionul sau autobuzul până la a nu mai primi un credit bancar”, povestește Rareș Cosma.

 

Străzile, la fel de pline ca înainte de pandemie

În timp ce în România există zvonuri despre o nouă carantină, în China, străzile sunt la fel ca înainte, aglomerate. Rareș Cosma spune că acolo ei își văd de treabă, fiecare. Merg la serviciu, merg la resturante sau la terase și în magazine. Încă există în vigoare obligativitatea de a purta măști în spații închise. Puțini dintre ei s-au vaccinat. „Eu nu m-am vaccinat, nu pentru că nu aș fi de acord cu vaccinurile, ci pentru că aici mă simt în siguranță. O să mă vaccinez și eu, dar mai aștept. Aici nu a existat un curent antimască, nici antimăsuri, nici nu s-a vorbit despre botnițe”, mai spune Rareș.

Subiecte în articol: Rareș Cosma
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri