Jurnalul.ro Tech Laborator de teste VIDEO! O plăcintă a fost trimisă ÎN SPAȚIU pentru a se coace la temperaturile înalte ale stratosferei

VIDEO! O plăcintă a fost trimisă ÎN SPAȚIU pentru a se coace la temperaturile înalte ale stratosferei

O echipă de pasionaţi de zboruri spaţiale din Marea Britanie a trimis joi în spaţiu un aluat de plăcintă umplut cu carne şi cartofi cu scopul de a fi copt de temperaturile înalte la intrarea în stratosfera Terrei, relatează EFE. 

Plăcinta a fost lansată la ora 11:30, potrivit BBC, la bordul unui glob aerostatic din oraşul englez Wigan, unde săptămâna viitoare se organizează aşa-numitul The World Pie Eating Championship (Campionat Mondial al Consumatorilor de Plăcinte). 

Membrii grupului SentIntoSpace au instalat o cameră şi un dispozitiv de localizare a echipamentului meteorologic pentru a putea urmări traiectoria plăcintei. Responsabilii experimentului cred că plăcinta, care va îngheţa la circa 30 de kilometri altitudine, se va coace graţie "vitezei uriaşe" din timpul coborârii. 

Tony Callaghan, proprietarul barului din Wigan unde se desfăşoară din 1992 competiţia de mâncare a plăcintelor şi care începe marţi, 20 decembrie, i-a invitat pe concurenţi să guste noile preparate de anul acesta și i-a încurajat să doboare recordul de 16 secunde pentru consumarea unei plăcinte "obişnuite" cu diametrul de 12 centimetri şi o grosime de 3,5 centimetri. 

"Ştim că cercetătorii au făcut experimente cu legume pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a vedea dacă îşi schimbă structura moleculară", a declarat Callaghan ziarului Manchester Evening News. "Noi am experimentat cu plăcinte pentru a vedea dacă se schimbă structura lor la călătoria în spaţiu şi să fie astfel consumate mai rapid", a subliniat el, citat de Agerpres.

Subiecte în articol: placinta in spatiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri