Marți, 21 martie, organizatorii Festivalului au anunțat:
„Am aflat cu profundă emoţie şi imensă tristeţe vestea decesului celei care a fost Virginia Zeani. În cursul bogatei sale cariere, Virginia Zeani a străbătut întreaga lume şi a cunoscut bogăţia diversităţii lirice a umanităţii. A influenţat nu doar traiectoria unor artişti lirici din ţară, cât în special pe cea a unora dintre cei mai renumiţi artişti lirici mondiali. De la Luciano Pavarotti la Andrea Bocelli. Durerea pe care mulţi dintre noi o simţim în faţa acestei pierderi poate fi alinată doar de omagiile numeroase, pe deplin meritate, care i se aduc Virginiei Zeani, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, de respectul şi de rugăciunile care o însoţesc din West Palm Beach, unde a decedat, până în Solovăstrul ei natal. Astăzi, gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către cei apropiaţi ai săi, care resimt marea durere provocată de deces. În calitatea asumată prin Festivalul Regal de Opera Virginia Zeani, prin care principalul rol este acela de a recupera personalitatea artistică a Virginiei Zeani, avem convingerea fermă că plecarea dintre noi a celui mai mare artist liric al secolului XX lasă în urmă un loc gol şi o provocare uriaşă de îndeplinire a unor sarcini viitoare asumate la standarde foarte înalte".
Fanii o numeau l’Assoluta della lirica, într-o epocă în care Maria Callas era La Divina şi Renata Tebaldi, L’Angelo.
O mare voce şi un temperament de foc. Numele său este extrem de cunoscut de către iubitorii de operă, ea având o carieră extraordinară în teatrele lirice din întreaga lume. Dacă amintim un singur rol, acela al Violettei, ar fi suficient ca ea să rămână în memoria artei lirice.
Datorită maturităţii şi excelentei calităţi a tehnicii sale vocale, Virginia Zeani a evoluat de la soprană de coloratură, la soprană lirică şi la soprană dramatică, ceea ce i-a permis să-şi lărgească treptat repertoriul cu rolurile de bază din operele Don Carlos şi Otello de Verdi, rolul Tatianei din Evgheni Oneghin de Ceaikovski şi chiar două roluri wagneriene, Senta din Olandezul zburător şi Elsa din Lohengrin.
Virginia Zeani locuia în Statele Unite şi rămâneuna din cele mai prestigioase soprane lirice din anii ’50, ’60 și ’70 ai secolului al XX-lea. A fost timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a teatrului de Operă din Roma şi a cântat alături de cei mai renumiți tenori ai lumii, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo.
Virginia Zehan, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 21 octombrie 1925, în satul Solovăstru, județul Mureș.
La vârsta de 7 ani a venit la Bucureşti, iar când avea 9 ani, un văr care studia conservatorul a dus-o să vadă „Madama Butterfly”. După spectacol, micuţa Virginia a plâns toată seara, iar când a ajuns acasă i-a spus mamei: „Uite, eu am să devin cântăreaţă de operă!”. „Fii serioasă!”, i-a răspuns părintele său.
A început studiul muzicii încă de la vârsta de 12 ani, apoi, în paralel cu literatura şi filosofia, studiate la Universitatea din Bucureşti, a dezlegat tainele cântului, mai întâi cu Lucia Anghel şi, mai apoi, cu celebra Lydia Lipkowska.
La 19 ani obţine o bursă în Italia şi se perfecţionează la Milano, cu Aureliano Pertile.
Grație acestei educații muzicale de excepţie și tehnicii vocale impecabile, Virginia Zeani a reușit să mențină un standard foarte înalt de-a lungul celor 30 de ani de carieră internațională, interpretând peste 60 de roluri diferite.
În anul 1948, are loc debutul, la Teatrul Comunal de Operă din Bologna, cu „La Traviata”, avându-l ca partener pe Arrigo Pola, cel care va deveni profesorul tenorului Luciano Pavarotti. Îşi va schimba numele din Zehan în Zeani, acesta fiind mai uşor de pronunţat în Italia şi în lume.
Era momentul lansării „Violettei supreme”, cum a fost supranumită frumoasa primadonă, cea care a triumfat în dificilul rol verdian în 648 de spectacole, susţinute în întreaga lume, de la Moscova la New York, de la Londra şi Paris, la Philadelphia şi Roma.
În anul 1950, cântă la Cairo, „Elixirul dragostei”, cu Beniamino Gigli.
În anul 1952, este chemată la Covent Garden din Londra, să o înlocuiască pe Maria Callas în „Puritanii” de Bellini.
A început să îmbine rolurile de soprană lirico-lejeră cu cele dramatice, cunoscând succese deosebite la Florenţa, Barcelona, Viena, Sankt Petersburg, Paris, în roluri precum Gilda din Rigoletto, Manon, Linda di Chamounix, Mimi din Boema, Adina din Elixirul dragostei, Margareta din Faust, Somnambula, Aida, Madama Butterfly, Tatiana din Evgheni Oneghin, Manon Lescaut, Tosca, Adriana Lecouvreur, Fedora, Lina din Stiffelio, Elisabetta din Don Carlo, Desdemona din Otello, Charlotte din Werther, chiar Senta din Olandezul zburător şi Elsa din Lohengrin. Toate aceste roluri i-au stabilit o reputație de necontestat în repertoriul de „Bel Canto”.
În anul 1955, Opera din Roma montează, special pentru Virginia Zeani, două producţii noi: „Alzira” de Verdi şi „Otello” de Rossini, opere care nu fuseseră încă reluate în secolul al XX-lea.
A urmat unul din marile sale triumfuri, interpretarea rolului Desdemonei, succes repetat când, împreună cu ansamblul Operei din Roma, apare pe scena Operei din Berlin și la Metropolitan Opera House din New York.
În anul 1956, cântă în premiera „Giulio Cesare” de Handel, la Scala din Milano, avându-l ca partener pe basul Nicola Rossi-Lemeni – cu care se va căsători, un an mai târziu şi, alături de care, va forma unul dintre cele mai frumoase şi statornice cupluri din lumea lirică – şi de mezzosoprana Giulietta Simionato și tenorul Franco Corelli.
Special pentru Virginia Zeani, compozitorul Francis Poulenc a conceput, în 1957, rolul Blanche din opera „Dialogul Carmelitelor”, lucrare a cărei premieră mondială a avut loc la Scala din Milano. Acelaşi compozitor avea să scrie şi partitura solistei din „Vocea umană”.
În 1966 a debutat la Metropolitan Opera, cu Violetta din Traviata şi a fost prima interpretă care a cântat la Scala toate cele trei roluri din Povestirile lui Hoffmann de Offenbach: Olympia, Giulietta şi Antonia.
În anul 1972, Virginia Zeani interpretează rolul Magda din opera „Consulul” de Gian Carlo Menotti.
S-a stabilit, apoi, alături de soţul său, în Statele Unite ale Americii, unde Virgina Zeani a fost, din anul 1991, profesoară de canto (Distinguished Professor) la Indiana University, School of Music, din Bloomington, Indiana. Una din cele mai bune eleve ale ei este soprana Angela Brown, care, în anul 2004, a debutat cu mult succes pe scena Operei Metropolitan din New York în rolul titular din opera „Aida” de Verdi.
Retragerea sopranei de pe scena lirică s-a produs în anul 1982.
Virginia Zeani a înregistrat pe discuri mai multe albume selective și versiuni complete ale operelor „La Traviata” de Verdi și „Tosca” de Puccini, iar multe din performanțele sale au rămas gravate pe „Legendary Recordings”.
Maria Calles însăşi spunea, cândva, că Virginia Zeani este singura artistă lirică din lume care-i poate da emoţii.
Doamna Zeani i-a susţinut, încă de la începutul carierei lor, pe Luciano Pavarotti şi pe Plácido Domingo, acesta din urmă fiind, în opinia Virginiei Zeani, cel mai complex tenor pe care l-a întâlnit vreodată. De altfel, i-a fost alături pe scenă pentru prima dată în 1972, în „Manon Lescaut”, de Puccini, la Barcelona.
De-a lungul întregii sale cariere, Virginia Zeani a fost călduros omagiată pentru calităţile sale excepţionale de dinamism teatral, vitalitate şi sensibilitate. Vocea sa demonstrează o mare flexibilitate, emisă cu o remarcabilă competenţă tehnică, extinsă de la notele calde din piept până la înaltele acute. Virginia Zeani cântă cu o impecabilă frazare, cu intensitate şi convingere dramatică.
Virginia Zeani a fost recompensată cu numeroase premii şi distincţii, printre acestea aflându-se titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Muzică București și al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, la propunerea Facultății de Teologie Greco-Catolică.
A fost decorată de Regele Farouk al Egiptului pentru merite culturale şi a cântat la logodna acestuia, fiind aplaudată, printre alţii, şi de prinţul Ali Khan şi de legendara lui soră, prinţesă Fawzia, prima soţie a şahului Persiei.
Are meritul de a fi contribuit la începuturile Şcolii de Operă din Noua Zeelandă, alături de regizorul Raymond Hawthorne şi de dirijorul şi profesorul Eliano Matteozzi Petralia.
Virginia Zeani a susţinut un turneu în Anglia în anul încoronării Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi a păstrat, pe toată durata carierei sale artistice, relaţii apropiate cu Principatul Monte Carlo şi cu Casa Regală a Egiptului.
În anul 2010, Virginia Zeani a fost declarată Profesoara anului, de către Revista „Cântăreţi clasici”, iar la 11 mai 2011, regele Mihai I i-a acordat Decorația Regală „Nihil Sine Deo”.
De asemenea, Opera Naţională Bucureşti i-a conferit pe 21 octombrie 2015, titlul de Ambasador Onorific pentru extraordinara sa carieră artistică în slujba artei cântului, astfel una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din secolul XX devenind primul artist care deţine acest titlu.
Şi-a păstrat reputaţia în epoca marilor dive în arta lirică mondială – Callas, Tebaldi, Caballé, Birgit Nilsson -, impresionând prin vocea sa flexibilă, care îmbina fericit notele calde de piept cu supraacute pline de strălucire, cu o impecabilă frazare şi un joc actoricesc comparabil cu cel al unei artiste de teatru.