Jurnalul.ro Ştiri Observator Vlad Voiculescu, amendat cu 1.500 de lei pentru nepurtarea măștii

Vlad Voiculescu, amendat cu 1.500 de lei pentru nepurtarea măștii

 Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost amendat cu 1.500 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție, a anunțat vineri Poliția Capitalei. Și ministrul Muncii, Raluca Turcan, a primit o amendă de 500 de lei, după ce a fost surprinsă fără mască, în județul Sibiu.

„Direcția Generală de Poliției a Municipiului București vă informează că pentru nerespectarea prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, un membru al Guvernului a fost sancționat contravențional, cu suma de 1.500 lei, pentru neportul măștii de protecție”, a transmis vineri Poliția Capitalei.

Cel amendat este ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu a fost fotografiat, luni, fără mască de protecție Covid-19 pe holurile Parlamentului, deși conduita sanitară prevede că portul măștii este necesar în toate spațiile închise.

Ministrul Sănătății a spus că și-a dat jos masca pentru a fi auzit mai bine într-o conferință video și pentru că îi era sete: „fără îndoială, am greșit și toate criticile sunt justificate”.

„Eram într-o conferință video, mi-am dat jos masca pentru intervenție, pentru a mă face mai bine înțeles și pentru că îmi era sete - pentru a comunica mai clar și pentru a bea apă. Fără să spun că asta justifică greșeala, trebuie spus că am făcut asta fiind singur în încăpere - fără nicio persoană la mai puțin de 10 metri în jurul meu”, susține Voiculescu.

Acesta adaugă că la un moment dat i-a fost atrasă atenția și și-a pus la loc masca.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și alte patru persoane au fost amendate joi, după ce au apărut în imagini, la o acțiune de împădurire în Tălmaciu, județul Sibiu.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Luciana Lazăr, a transmis, joi, că în urma apariției în mediul online imaginilor în care sunt înfățișate mai multe persoane care nu poartă masca de protecție în timp ce se află în bena unui autovehicul, polițiștii sibieni s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor au fost identificate șase persoane, femei, care au fost sancționate conform Legii nr. 55/2020.

Au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 lei.

Subiecte în articol: vlad voiculescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri