Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin face o declarație ȘOC despre gruparea Statul Islamic din Afganistan

Vladimir Putin face o declarație ȘOC despre gruparea Statul Islamic din Afganistan

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat vineri că reţeaua Stat Islamic are cel puţin 2.000 de combatanţi în nordul Afganistanului, avertizând că organizaţia teroristă sunnită vrea să se extindă în Asia Centrală, informează cotidianul Le Figaro.

Vladimir Putin a declarat că în nordul Afganistanului sunt active multe "grupuri extremiste şi teroriste", inclusiv organizaţiile Stat Islamic, Al-Qaida şi Mişcarea islamistă din Uzbekistan.

"Conform informaţiilor noastre, sunt aproximativ 2.000 de combatanţi Stat Islamic, iar liderii reţelei teroriste intenţionează să îşi extindă influenţa în Asia Centrală şi în regiunile ruse în care există conflicte etnice şi confesionale, precum şi ură religioasă", a afirmat Vladimir Putin.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat numeroase atentate comise în Afganistan şi vrea să destabilizeze "emiratul" instituit de regimul taliban.

Rusia va organiza pe 20 octombrie o reuniune internaţională pentru stabilizarea Afganistanului, cu participarea reprezentanţilor regimului taliban şi a unor oficiali din China, Iran, Pakistan şi India. Emisarul Kremlinului pentru Afganistan, Zamir Kabulov, a declarat că vor fi invitaţi şi oficiali americani.

Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri