Printre documentele pe care Rusia nu vrea să le mai recunoscă se află Convențiile Europene pentru Drepturile Omului, Reprimarea Terorismului şi Carta Socială Europeană.
Liderul de la Kremlin a înaintat în acest sens un proiect de lege către parlament. Anterior, el a mai trimis spre adoptare un alt proiect de act normativ prin care denunță Convenţia Penală a Consiliului Europei privind Corupţia. De asemenea, vrea să renunțe și la calitatea de membru a Rusiei în Grupul Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO), care monitorizează implementarea Convenţiei.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a încetat oficial să se aplice Rusiei în septembrie 2022.
Federația Rusă s-a retras din Consiliul Europei după ce acesta a anunțat că vrea să o dea afară din cauza invaziei în Ucraina.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strassbourg (CEDO) mai are pe rol procese care vizează această țară, începute anterior retragerii, iar deciziile sunt opozabile autorităților de la Moscova, însă Rusia a anunțat că nu le va respecta.