„Pentru că eu, cel întru Hristos Dumnezeu, binecredinciosul voievod Vladislav, din mila lui Dumnezeu, domn a toată Ungrovlahia, am binevoit, după îndemnul lui Dumnezeu, să ridic o mănăstire la Vodița în numele marelui și purtătorului de Dumnezeu Andonie, ascultând pe cinstitul între călugări Nicodim, de asemenea și cu cheltuiala și cu daruri de la domnia mea, iar cu munca lui kir Nicodim, și a fraților lui, am zidit și am zugrăvit.” Așa sună hrisovul emis de domnitorul Valahiei în 1374, an considerat data de naștere a Vodiței. E probabil ca mănăstirea să fi fost ridicată mai devreme, între 1369 - anul sosirii în țară a credinciosului Nicodim - și anul menționat în actele de cancelarie, dar cert este că zidurile propriu-zise au fost supuse la două etape de construcție, ambele consumate în timpul domniei lui Vlaicu Vodă (1325-1377).
Nodul onomastic
Localizată la granița dintre Țara Românească și imperiul austro-ungar, locașul de cult a suferit grave distrugeri în urma încleștărilor dintre austrieci și turci (încheiate cu tratatul de pace de la Passarovitz din 1718), la începutul secolului al XIX-lea Vodița fiind deja o ruină. Viața monahală a fost reînviată aici în 1991, când în apropierea vetrei originale au fost ridicate o bisericuță din lemn și mai multe corpuri de chilii. Dar să dezlegăm, cu ajutorul distinsului etnolog Gheorghiță Ciocioi, și nodul onomastic al Vodiței: „Un nume tainic. Cunoscut mai cu seamă, la noi, prin această vestită mănăstire Vodița, socotită a fi cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar în Valahia, înălțată prin purtarea de grijă a domnitorului Vladislav Vlaicu și prin osteneala Sfântului Nicodim de la Tismana.”
Botezul cu apă
„Numele de «Vodița» - a urmat Gheorghiță Ciocioi - este însă, cu precădere, unul de Botez, întâlnit în trecut în scrierile slave pentru creștinii de la sud de Dunăre (Serbia, Bulgaria, Macedonia etc.). Chiar și în veacul de pe urmă acest nume era prezent în Timocul bulgăresc și sârbesc. Vodița are și un corespondent masculin: Vodio (cu variante precum Vodo, Vodan, Voden etc). Acesta era primit de pruncii născuți pe 6 ianuarie, de Bobotează/ Teofanie, numită în calendarele slave, dar și popular, la sud de Dunăre, «Botezul cu apă» - «Vodokrășt» («Bодохрьщѣ»/ «Bодокръщ»), sau, pe scurt: «Vodiți» («Водици»).”
Ceruri deschise, viață aleasă
Pe același fir: „Numele menționate, primite de Bobotează, erau considerate unele binecuvântate, în noaptea și ziua praznicului cerurile fiind deschise, pruncii născuți acum fiind socotiți plini de har, urmând a avea o viață aleasă. De la numele de Botez, apar și nume de așezări, numele de Vodiți/ Vodiță fiind folosit, totodată, pentru a desemna «sfeștania», un «loc sfințit/ binecuvântat», ori o «agheasmă» - în sensul de «izvor cu apă sfințită», tămăduitoare, făcătoare de minuni. Poate că Sfântul Nicodim, venit de la sud de Dunăre, nu s-a așezat într-un loc ales pur și simplu la întâmplare. Va fi fost ceva la Vodița...”.
Gata de luptă
În continuare, alt nume cu înțeles uitat, ori pierdut: Voila (tot ne-am oprit la litera „v”. „Este numele unei vechi așezări românești din județul Brașov, formă coruptă din medio-bulgară pentru Voina (feminin, la Voin). Întâlnit atât ca nume de Botez, cât și ca toponim în Balcani. Voin - luptător, războinic, ostaș. Voila ar fi putut fi, în urmă cu mai multe veacuri, proprietatea/ satul unui militar de rang înalt”, apreciază Gheorghiță Ciocioi. Mai departe, tot în siajul literei „v”: Voicu. „Este un nume bulgăresc la origine - Voiko -, des întâlnit la nord de Dunăre (Voicu, Voica, Voicescu, Voicilă, Voiculescu, Voican etc). Diminutiv al numelui Voiu - prescurtare, după cum o arată înregistrările slave, a vechilor nume Radivoi și Voidan. Radivoi are înțelesul de «pregătit/ gata de luptă». Voidan se tălmăcește prin «dăruit/ dat de război». - Cu referire la copiii născuți în timpul războiului (după modelul Bogdan/ Teodor - darul lui Dumnezeu).”
Sfințirea crengilor de salcie
Tot cu „v” - Vârban - un nume în legătură cu Floriile (abia petrecute): „Vârban este, astăzi, nume de familie la noi. Folosit încă, la sud de Dunăre, ca nume de Botez pentru pruncii născuți de Florii: Vărban (masculin), Vărba (feminin). «Vrăbnița» este unul din numele Floriilor în Balcani - inclusiv în unele comunități de români - amintim de Belene), alături de «Țvetnița» (Florii, de la «țvete» = floare). Acest nume derivă din obiceiul sfințirii crengilor de salcie («vărba») la biserică de Intrarea Domnului în Ierusalim.”
Scoate cămașa!
Un cuvânt cu încărcătură emoțională: „stânjeneală”: „Are sensul de «a nu te simți în largul tău» și vine dintr-un termen vechi slav: «sătajenă», «sătăjati» (vb.). Preluat, cel mai probabil, din medio-bulgară: «stesen»/ «stesni» = strâns, strâmt(orat), înghesuit, îngustat. Nu prea mai ai pe unde scoate cămașa, rușinat”, a punctat Gheorghiță Ciocioi.
Nume-diamant
De unde să se fi tras în cultura noastră numele Iamandi? Gheorghiță Ciocioi: „Este un nume intrat în românește din greacă. Cel mai adesea, adus de aromâni la nord de Dunăre, vine din Diamant/ Diamanti/ Diamandi. Este cunoscut și sub formele Mandi, Mandu, Mandea, Mandache etc.”
Maniu, chichița unei legende
Poate v-ați întrebat vreodată de unde (pro)vine numele vestitului lider țărănist (de mai multe ori prim-ministru al României în perioada interbelică) Iuliu Maniu. Și dacă nu v-ați întrebat, noi tot vă spunem (cinste etnologului Gheorghiță Ciocioi): „Maniu este o formă neregulată a numelui Manu, Manul. Din Emanuel.”
1374 este anul în care cancelaria Țării Românești a emis documentul care dovedește vechimea locașului de cult Vodița
1689 este anul în care boierul Cornea Brăiloiu a refăcut ansamblul Mănăstirii Vodița
„Numele de «Vodița» este însă, cu precădere, unul de Botez, întâlnit în trecut în scrierile slave pentru creștinii de la sud de Dunăre (Serbia, Bulgaria, Macedonia etc.). Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele de Vodiți/ Vodiță au fost folosite, totodată, pentru a desemna «sfeștania», un «loc sfințit/ binecuvântat», ori o «agheasmă» - în sensul de «izvor cu apă sfințită», tămăduitoare, făcătoare de minuni.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog