Vremea nebună ne lasă fără cireşe româneşti

Ploile şi temperaturile fluctuante au lovit în plin afacerile cu cireşe în acest an. Tocmai când dădeau în floare, pomii au fost surprinşi de capriciile vremii. Drept urmare, anul acesta producţia de cireşe autoh­tone se reduce cu cel puţin o treime, dacă nu chiar se înjumătăţeşte. Asta înseamnă că piaţa va fi invadată de marfă din Bulgaria, Grecia şi Turcia, iar o mare parte din ea va fi nefiscalizată.

Italianul care și-a urmat visul

Aproape de Râmnicu Sărat, în comuna buzoiană Podgoriile, Roberto Trevisiol are o mândreţe de livadă de cireşe care se întinde pe o suprafață de 70 de hectare. Visul lui şi al tatălui său a fost o cultură de anvergură. Aşa că în 2003 a devenit unul dintre cei mai mari cultivatori de cireşe din România. A făcut o livadă ca la carte. Cu sistem de irigaţii şi de protecţie antigrindină, plus 2.000 de metri pătraţi de hală frigorifică, de ultimă generaţie, cu sistem computerizat şi atmo­sferă controlată, dar şi o linie de sortare-calibrare a cireșelor. Trevisiol spune că tot terenul se află în aria unei singure comune. „Am bătut din uşă în uşă. Am cumpărat bucăţică cu bucăţică. Am 11 angajaţi, iar în sezonul de recoltare iau şi 300 de zilieri. Sunt un mare contributor la bugetul de stat, unul dintre cei mai importanţi.”

Făcute KO de vreme

Roberto Trevisiol spune că de pe cele 70 de hectare de cireşi ar fi trebuit să obţină în jur de 500 de tone de fructe anul acesta. În condiţiile în care a dat bruma în martie, producţia a avut serios de suferit. „Dacă scot 100 de tone anul acesta! Nu pot să cred aşa ceva. Pot să spun că sunt dezamăgit. Am fost la Ministerul Agriculturii. Am întrebat ce se aude cu subven­ţionarea a 50% din valoarea primelor plătite pentru poliţele de asigurare pe anul trecut. Ar fi trebuit pe 2015 să primesc în jur de 12.000 de euro. Ar trebui să mă ajute şi statul pentru că şi eu îl ajut. Sunt la zi cu toate obligaţiile fiscale”, spune produ­cătorul italian.

Vrancea, patria cireşelor

Gelu Scutaru este cunoscut pentru comerţul cu cereale, dar de câţiva ani, întâi pentru hobby, apoi ca afacere, a dezvoltat şi o cultură de cireşi. În Mărăcineni, Vrancea, acesta are patru hectare de livadă, pe un sistem olandez intensiv de cultură. Soiurile pe care le foloseşte sunt şi ele tot din Olanda.

Ce s-a întâmplat în Buzău, s-a petrecut şi în Vrancea. De unde anul trecut a scos pe piaţă 70 de tone de cireşe, Gelu Scutaru spune că la sfârşitul lui mai şi în iunie nu va recolta mai mult de 50 de tone de fructe. De vină, tot vremea cu capriciile ei.

„Eu intru acum pe anul al patrulea de rod. Parte din producţie o livrez pentru marile magazine, nu din Vrancea. Spun asta pentru că în Vrancea este patria cireşelor. Aici fiecare gospodărie are o mică livadă. Aşa că îmi asigur desfacerea în afara acestei zone şi vreau să mă extind dincolo de granițe. Vizez Germania, Italia. Pentru afară sunt anumite standarde. De exemplu, fructul trebuie să aibă cel puţin 28 de milimetri în diametru.” Ca şi Roberto Trevisiol, Gelu Scutaru se stră­duie să aducă fructul cât mai aproape de natural. Substan­ţele folosite la stropire sunt în mare parte din cele folosite în cultura bio.

Trufandale de Anul Nou

La nivel mondial acest fruct este acoperit într-un procent de doar 26%. Deci cererea este foarte mare. Asta înseamnă că este loc de desfacere pentru toată lumea. Înainte de a porni însă o astfel de afacere este bine să ne documentăm atât asupra costurilor, cât şi asupra soiurilor preferate de consumatori. Bine­înțeles că orientarea firească este spre pomi care să producă fructe mari, gustoase, colorate și cărnoase.

Spre exemplu, în Rusia, unde România a exportat cele mai multe cireșe, dacă fructe­le îndeplineau cerințele de calitate, acestea ajungeau și la 10 euro pe kilogram, cel mai bun preț. De Anul Nou sau în perioadele de extrasezon se poate obţine un astfel de preţ.

Asta înseamnă că din iunie, cireşele trebuie păstrate în anumite condiţii ca să reziste până spre finele anului. Asta implică și costuri suplimentare. Datorită acestui fapt, dar şi pentru că devin trufandale în extrasezon, kilogramul de cireşe poate ajunge la aproape 10 euro. În general, ţările nordice practică o astfel de schemă pentru opti­mizarea producţiei ca profit. Îşi permit. Asta pentru că cireşele în aceste zone se coc în august din cauza temperaturilor mai scăzute.

Livada este costisitoare

O astfel de afacere nu este una la îndemâna oricui. Inves­tiția într-un hectar de cireși ajunge la 20.000 de euro în sistem intensiv, cu irigații prin picurare. Dacă se adaugă și plasa care apără pomii de grindină, atunci fermierii trebuie să mai scoată din buzunar între 8.000 și 12.000 de euro pe hectar. Nu mai spunem că după ce recoltează producția trebuie sortată și calibrată. Pentru transportul cireșelor în condiții optime, temperatura la nivelul sâmburelui trebuie să ajungă la două grade Celsius. Iar aici este o întreagă tehnologie care presupune o linie complexă de prezervare.

Cireșele sunt introduse succesiv în băi de apă de 18 grade Celsius, apoi de 3 grade Celsius și apoi sunt depozitate în condiții stricte de refrigerare. Dacă sunt respectate toate condițiile, termenul de valabilitate al cireșelor ajunge la 45 de zile și pot fi trans­portate fără nicio problemă în orice colțde pe glob. Aurel Tănase, președintele OIPA Fructe-Legume

- Cireşele care merg la export se vând cu 1,2-2,7 euro/kg, în funcţie de calitate;

- Livada intră pe producție în al treilea sau al patrulea an în funcție de specificul zonei și al soiului;

- Producția care se poate realiza este între 15-35 t/ha, în funcție de intensivitate;

- La un preț mediu de 5-6 lei/kg, veniturile pornesc de la 20.000 de euro/ha și pot ajunge chiar și până la 50.000 de euro/ha;

- Doar 5% din suprafaţa livezilor din România sunt de cireş şi vişin.