Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi peste media perioadei

Vremea pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi peste media perioadei

Potrivit datelor furnizate de ANM, în următoarele patru săptămâni temperaturile vor fi mai ridcate decât cele specifice pentru această perioadă, iar precipitațiile vor fi moderate, situându-se sub limita normală.

Săptămâna 24.10.2022 – 31.10.2022

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice

Săptămâna 31.10.2022 – 07.11.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali, vestul Carpaților Meridionali, precum și în nordul Carpaților Orientali

Săptămâna 07.11.2022 – 14.11.2022

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sud-vestice.

Săptămâna 14.11.2022 – 21.11.2022

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale, cu o tendință ușor deficitară, local în regiunile extracarpatice.

 

Subiecte în articol: vremea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri