Ministerul Educaţiei a anunţat, într-un comunicat de presă, că pregăteşte o proiect de Hotărâre de Guvern, prin care să fie alocați bani către primării, în vederea efectuării lucrărilor de modernizare a 1.180 de şcoli cu grup sanitar în curte.
Această măsură vine după ce un copil de trei ani din localitatea Buda, judeţul Iaşi, a murit căzând în fosa septică a grădiniţei unde învăţa. În primă instanţă Inspectoratul Judeţean l-a demis pe directorul unităţii de învăţământ unde s-întâmplat tragedia şi a numit o comisie de cercetare disciplinară.
Probleme fără rezolvare
Situaţia unităţilor de învăţământ cu WC-urile în curte este cunoscută de autorităţi de foarte mult timp. Cu toate acestea, până la această tragedie, nimeni nu a luat vreo măsură.
În anul 2019, în bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale la Capitolul Cheltuieli de capital, Titlul 51 Transferuri între unităţi ale administraţiei publice, a fost alocată suma de 65 milioane lei pentru îmbunătăţirea condiţiilor în cele 1.180 de unităţi de învăţământ care funcţionează, în prezent, cu grupuri sanitare amplasate în exteriorul construcţiilor de învăţământ. (Theodora Şutiu)
În urmă cu un an, pe 24 ianuarie 2018, fostul ministrul Liviu Marian Pop publica o listă cu școlile care au toaletă în curte. Numărul acestora era de 2.418.