Jurnalul.ro Ştiri Observator Zeci de persoane, salvate din zonele montane

Zeci de persoane, salvate din zonele montane

de Redacția Jurnalul    |   

Salvamontiștii au avut sâmbătă 37 de intervenții, în urma cărora au salvat 39 de persoane din zonele montane. Două dintre acestea au fost preluate cu elicopterele pentru transport la spital.

La Dispeceratul Național Salvamont s-au primit sâmbătă 37 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Cele mai multe apeluri, 8, au fost primite de Salvamont Municipiul Brașov, urmat cu câte 5 apeluri de Salvamont Cluj și Salvamont Alba.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 39 de persoane, dintre acestea 10 fiind predate către Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Două persoane au fost preluate de elicoptere SMURD pentru transportul aerian la spital.

S-au mai primit 32 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: salvamont zone montane
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri