Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski face apel la UNESCO să adauge orașul Odesa pe lista siturilor din Patrimoniul Mondial

Zelenski face apel la UNESCO să adauge orașul Odesa pe lista siturilor din Patrimoniul Mondial

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a solicitat oficial Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) să adauge orașul ucrainean Odesa pe lista siturilor din Patrimoniul Mondial, potrivit CNN.

Zelenski a declarat marți că 540 de „obiecte de patrimoniu cultural, instituții culturale și clădiri religioase (au fost) deteriorate de loviturile rusești în Ucraina în timpul războiului".

„Trebuie să dăm un semnal clar că lumea nu va închide ochii la distrugerea istoriei noastre comune, a culturii noastre comune, a patrimoniului nostru comun", a spus președintele Ucrainei într-un discurs în fața reprezentanților celor 58 de state membre ale consiliului executiv al UNESCO.

El le-a cerut reprezentanților UNESCO să adauge portul Odesa pe lista siturilor din Patrimoniul Mondial.

„Unul dintre pașii pentru acest lucru ar trebui să fie conservarea centrului istoric din Odesa, un oraș frumos, un port important al Mării Negre și o sursă de cultură pentru milioane de oameni din diferite țări. Împreună cu partenerii noștri, am pregătit dosarul de nominalizare a orașului Odesa pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial. Îl transmitem mai departe către UNESCO. Odesa, la fel ca toate celelalte orașe din Ucraina, este o țintă pentru loviturile rusești. Vă rugăm să sprijiniți Odesa. Arătați la nivelul UNESCO tocmai că teroarea rusă trebuie să înceteze", a adăugat Zelenski.

Președintele ucrainean a mai cerut ca Rusia să fie exclusă din toate organismele UNESCO.

Organismul ONU a anunțat într-un comunicat de presă că a primit oficial dosarul de nominalizare și că acesta „va fi verificat de organismele consultative și la următoarea sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial, ale cărui 21 de state membre vor fi responsabile pentru a decide asupra nominalizării".

Din punct de vedere juridic, înscrierea centrului istoric din Odesa pe Lista Patrimoniului Mondial „ar stabili o zonă de protecție extinsă în conformitate cu Convenția UNESCO din 1972 pentru protecția patrimoniului mondial cultural și natural", a precizat acesta.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: unesco Odesa zelenski
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri