Semnificația Zilei Morţilor se regăsește în tradiţia Bisericii Romano-Catolice și a fost preluată de creștinii ortodocși, luterani, calvini, unitarieni.
În Evul Mediu, după Sfânta Liturghie dedicată Zilei Tuturor Sfinților, oamenii mergeu în cimitire, rugându-se pentru sufletele adormiților.
Și astăzi s-a menținut obiceiul de a merge în cimitire pentru a duce flori morților, a aprinde lumânări și a rosti rugăciuni.
În biserici se săvârșește vecernia pentru cei trecuți la cele veșnice.
Deși Ziua Morților nu există la protestanți, evanghelicii și reformații merg în cimitire, duc flori, aprind lumânări și se roagă.
Ziua Morților sau Luminația se înscrie în rândul sărbătorilor din vechiul cult al morților. Luminația este celebrată și de preoții ortodocși care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletele morților.
Cu câteva zile înainte, creștinii merg la cimitir şi curăță mormintele, iar pe 1 noiembrie duc flori, în special crizanteme. Mormintele se împodobesc cu flori. Se aprind lumânări și candele pentru sufletele celor decedați.
Totodată, urmașii celor răposați dau de pomană.
În unele zone din Ardeal se duc la cimitir dulciuri sau alte produse de patiserie și se oferă copiilor.
În legendele populare, noaptea de 1 noiembrie este cea în care porțile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar cei morţi vin să îi viziteze pe cei vii.
Luminația
Pomenirea morţilor, în Transilvania este cunoscută şi sub numele de „luminaţie”.
Credincioşii catolici, ortodocşi, reformaţi, evanghelici, protestanţi, pregătesc mormintele, le curăță, iar în ziua luminaţiei le împodobesc cu flori şi lumânări.
Preoţii citesc în cimitire rugăciuni de pomenire a celor răposaţi, iar în unele zone se împart mici daruri copiilor.
Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință, stări date de modul vietuirii pe pământ.
Aceste stări nu sunt definitive, durează până la Judecata Universală, când va avea loc învierea și când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferință, scrie creștinortodox.ro.
Semnificații
Semnificația Zilei Morţilor se regăsește în tradiţia Bisericii Romano-Catolice, însă aceasta a fost preluată în timp și de ortodocși, luterani, calvini sau unitarieni.
Referitor la sărbătoarea de origine catolică, 1 noiembrie are două semnificaţii: pe de o parte este o zi de cinstire a tuturor sfinţilor, iar pe de altă parte este ziua de pomenire a morţilor.
Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor îşi are originea în practica Bisericii din Antiohia, care dinsecolul IV îi celebrează pe toţi martirii, cunoscuţi şi necunoscuţi.
Referiri la această sărbătoare se regăsesc la Sfântul Vasile cel Mare care în predicile sale vorbeşte şi despre Sfinţii Martiri prăznuiţi în prima duminică după Rusalii.
În Biserica Romano-Catolică, sărbătoarea a fost introdusă oficial de Papa Bonifaciu în prima duminică după Rusalii, la fel şi în Răsărit.
Apoi sărbătoarea a fost mutată pe 1 noiembrie. În momentul în care călugării irlandezi au plecat să creștineze Galia s-au confruntat cu diferite practici păgâne de origine celtă, printre care era şi sărbătoarea morţilor, „Samhain“ (Zeul Morţilor, Principele Întunericului).
La celţii, începutul unui nou an era sărbătorit pe 1 noiembrie, fiind considerat sfârşitul sezonului soarelui şi începutul sezonului întunericului şi a frigului. Acest moment de trecere de la un sezon la altul era marcat de druizi prin dansuri, incantaţii şi alte manifestări religioase.
Sărbătoarea era celebrată începând cu noaptea de 31 octombrie până la 1 noiembrie, iar uneori putea să dureze trei zile. Oamenii participau la această sărbătoare îmbrăcaţi în costume făcute din piei şi oase de animale.
Celţii credeau că în această noapte spiritele celor morţi puteau să revină în casele lor pentru a-şi căuta un nou trup.
Pomenirea morților
Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi.
Hristos îi va dărui cuvântului „adormit”, înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
În România există 20 de zile de Moși. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși”, și se referă la persoanele trecute la cele veșnice.
Cu apelativul „moși” sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt dedicate.
Din zilele de Moși cele mai importante sunt „Moșii de primăvară” (de Macinici), „Moșii de vară” (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), „Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie), „Moșii de iarnă” (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).
Biserica a stabilit zile de pomenire generală a morţilor: sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne, numită şi „moşii de iarnă”; sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau „moşii de vară”; „moşii de toamnă”, „Paştele blajinilor” în unele locuri; prima sâmbătă din noiembrie, scrie alba24.ro.