1 Decembrie - Rezoluția de la Alba-Iulia
La Alba Iulia, în Sala „Casinei” (astăzi Sala Marii Uniri), cei 1.228 de delegați ai națiunii române din Transilvania (600 aleși de populație prin vot și 628 aleși de diverse asociații) au votat cu unanimitate „Rezoluția de Unire” citită de Vasile Goldiș: „Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. După votarea rezoluției, a fost ales Marele Sfat Național, cu 250 de membri. O delegație, din care făceau parte Episcopul ortodox Miron Cristea și Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, a citit „Rezoluția de Unire” în fața mulțimii. Actul de la Alba Iulia era o încununare a luptei seculare a românilor transilvăneni pentru drepturi naționale, dar și o încununare a jertfei soldaților români din Primul Război Mondial căzuți pentru înfăptuirea idealului național - România Mare. Noul stat avea o suprafață de 295.049 km, iar numărul locuitorilor ajungea la 16.500.000. O moșie frumușică, nu?
Arcul de triumf improvizat la București
Ce se întâmpla în tot acest timp în capitala țării? La București, familia regală sosea cu trenul de la Iași, iar din gara regală de la Mogoșoaia s-a plecat spre Universitate, pe Calea Victoriei, sub un arc de triumf improvizat. Euforia momentului istoric a înghițit jena clipei. Până la urmă, România ieșea dintr-un război devastator… Oricum, a fost o veritabilă paradă a victoriei la care au participat, alături de familia regală, membri ai Guvernului și generalul Henri Berthelot. Sub atmosfera evenimentelor de la Alba Iulia și Cernăuți, ziarul „Mișcarea” din Iași scria pe prima pagină: „România întregită cu Transilvania, Bucovina și Basarabia este cea mai bogată țară din lume, este singura care se poate desvolta în toate direcțiunile prin forțe proprii...”. Ce optimism! Păcat că n-a fost valorificat eficient.
2 decembrie - O înmormântare și mai multe parlamentări
La Alba Iulia, în primele ore ale zilei, s-a consumat înmormântarea stegarului Ion Arion, ucis de gărzile secuiești în gara Teiuș, iar apoi au avut loc întrunirea Marelui Sfat Național și alegerea membrilor Consiliului Dirigent. La ora 17.00, Consiliul Dirigent, care era Guvernul provizoriu al Transilvaniei până în 1920, sub conducerea lui Iuliu Maniu, își începea lucrările. Avea în componență 12 resorturi (echivalentul ministerelor), iar printre membri erau: Vasile Goldiș, Ștefan-Cicio Pop, Aurel Lazăr, Octavian Goga, Alexandru Vaida Voievod, Emil Hațieganu, Romul Boilă, Ioan Flueraș, Iosif Jumanca, Aurel Vlad, Ioan Suciu.
5 decembrie - „Burtălău” a fost primit cu ovații la Iași
Nici în Moldova nu se stătea chiar cu mâinile în sân! Ziarul „Mișcarea” din „Orașul celor 7 coline” publica sub titlul „O mare sărbătoare națională” vestea revenirii în urbe a generalului francez Henri Mathias Berthelot - alintat „Burtălău” de țăranii-soldați în Primul Război Mondial! - în capitala moldavă și entuziasta primire făcută de oamenii locului.
9-10 decembrie - Basarabenii le-au dat la gioale boierilor ruși
Peste Prut, în Basarabia, Sfatul Țării vota la Chișinău Legea agrară, care prevedea exproprierea suprafețelor aparținând Coroanei ruse, statului, marilor proprietari și străinilor. După acest vot s-a renunțat la celelalte condiții impuse în actul de Unire a Basarabiei cu Patria-Mamă din 27 martie 1918.
12 decembrie - Zboară Coandă, aterizează Brătianu
În această zi a fost înregistrată demisia Guvernului Coandă și formarea unui nou Guvern liberal sub conducerea lui Ion I.C. Brătianu.
14 decembrie - Un discurs pur și simplu impresionant
Sosirea la București a delegației ardelene care aduce actul Unirii, printre care se numără: Miron Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Vaida Voievod. Cu această ocazie, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu a rostit un memorabil discurs: „Vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără veacuri întregi de suferinţă... Fraţilor, fiţi bine-veniţi!”. Tulburător, nu?
18 decembrie - Înființarea unui partid de legendă
La București, învățătorul Ion Mihalache a înființat Partidul Țărănesc, care va fuziona în 1926 cu Partidul Național Român din Transilvania, rezultând al doilea mare partid al perioadei interbelice - PNȚ.
24 decembrie - Decretul de Unire din Ajun
Trupele române aflate în Transilvania erau autorizate de Aliați să intre în Cluj-Napoca și să ajute populația română supusă violențelor de către autoritățile maghiare. La București, în Ajunul Crăciunului, regele Ferdinand emitea Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu România.
25 decembrie - Un Crăciun fericit
Sub titlul „Zile mari, zile sfinte”, ziarul „Mișcarea” titra pe prima pagină: „Neamul românesc prăznuește de data aceasta Nașterea Mântuitorului într-o atmosferă de senină mulțumire. Suflarea românească de la Nistru până la Tisa, într-o sublimă îmbrățișare frățească, prăznuește astăzi cea mai frumoasă sărbătoare a creștinătății în lumina senină a idealului îndeplinit”. Amin!
26 decembrie - Morții din luna sfântă
La București a avut loc o amplă manifestație a muncitorilor, reprimată însă violent, soldată cu 100 de morți și alte sute de răniți!
29 decembrie - Marea împărțeală
Era emis decretul pentru exproprierea și (re)împărțirea pământului în vechea Românie. Țăranii își frecau mâinile de bucurie. Bucuria lor n-a durat însă decât trei decenii.
31 decembrie - Bomboana de pe tort
Unirea Bucovinei cu România a fost ratificată prin decret.
Minciuni, adevăruri, (re)interpretări
„Se mai spune încă pe ici, pe colo că «miracolul» din 1918 a fost nemeritat, fiindcă românii ar fi luptat abia doi ani (1916-1918) - cu «pauze» și aceștia - și ar fi luat la urmă totul, mai mult decât ar fi visat. Fals! Majoritatea românilor - adică înaintașii noștri din Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și de la sud de Dunăre - au intrat în război, în chip direct ori indirect și fără să fie întrebați dacă vor, în vara anului 1914, odată cu imperiile și țările din care făceau parte și s-au sacrificat cu sutele de mii până în 1918”, preciza, înainte de marea sărbătoare a românilor, istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Între ciocan și nicovală
Mai mult: „«Miracolul» se referă și la următorul fapt: toată lumea știa înainte de război că dacă România se alătură Triplei Înțelegeri (Antantei) și Antanta câștigă trebuia să renunțe la Basarabia și că dacă se alătură Triplei Alianțe (Puterilor Centrale) și aceasta câștigă trebuia să-și ia adio de la Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Or, România, prin voința națională, a luat tot ce se putea imagina atunci, adică toate provinciile cu majoritate absolută sau relativă românească (Bucovina era singura care, în urma politicii masive de deznaționalizare austro-ungare, avea doar majoritate relativă românească)”.
Unirea de la 1918, în balanță cu independența de la 1877
Încă o mențiune remarcabilă: „Apoi, se spune și scrie des că mai importantă decât unirea de la 1 decembrie ar fi independența de la 1877. Numai că independența proclamată la 9-10 mai 1877 se referea doar la 130.000 km pătrați, adică la cu ceva mai mult de o treime din suprafața României Mari. Firește, independența României de la 1877 a fost foarte importantă și pentru românii din Dobrogea, Transilvania, Banat, Crișana, Sătmar, Maramureș, Bucovina și Basarabia (ei s-au și jertfit pentru această independență a țării-mamă!), dar nu i-a atins direct și imediat atunci, fiindcă erau cuprinși în alte state”. Ultimul „mit” demontat: „În al treilea rând, s-a spus că data de 1 decembrie ar privi, totuși, prea puțini români, în raport cu masa populației și cu teritoriile alăturate Regatului României în 1918. Stricto sensu poate să fie adevărat acest lucru, numai că Ziua Națională de la 1 Decembrie nu celebrează doar unirea Transilvaniei, ci marchează tot ceea ce s-a întâmplat atunci, adică este un simbol al întregului an de cumpănă 1918.
Numere dublate
Aprofundat: „În acel an, s-au unit cu Țara, prin decizii luate de adunări reprezentative și recunoscute, trei mari provincii istorice, și anume: Basarabia, Bucovina și Transilvania. La 1 decembrie, s-a desăvârșit un proces larg, în urma căruia România a ajuns de la 137.000 km pătrați și de la circa 7,2 milioane (în 1914) la 295.000 km pătrați și la 15 milioane de locuitori (în 1918-1919)”. Concluzia: „Cu alte cuvinte, pornind numai de la realități, s-ar putea spune foarte bine că, în 1918, nu provinciile s-au unit cu România, ci invers, că România s-a unit cu provinciile sale istorice (cam 160.000 km pătrați).
Știați că...
Tabloul „România revoluționară” are ca model o scoțiană (Mary Grant, căsătorită cu „grecul” C.A. Rosetti) și ca autor - un pictor de etnie evreiască născut la Pesta (Constantin Daniel Rosenthal)?
Un alt tablou celebru, „La blouse roumaine”, cel cu ia, e pictat de francezul Henri Matisse și o are ca model pe emigranta rusoaică Lidia Delectorskaia?
Compozitorul (după unii - coautorul) muzicii actualului imn național, „Deșteaptă-te române” e un bulgar (poate și rrom) de la sud de Dunăre: Anton Pann (Pantoleon Petrov)?
Personalitatea militară cu un rol decisiv în Primul Război Mondial pentru România a fost generalul Henri Mathias Berthelot, rămas în memoria țăranilor luptători pe front sub numele „Burtălău”?
„Vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată”, Ion I.C. Brătianu, către membrii delegației ardelene
1.228 de delegați ai națiunii române din Transilvania au votat cu unanimitate „Rezoluția de Unire” (cu Țara-Mamă)
„Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără veacuri întregi de suferinţă”, Ion I.C. Brătianu, prim-ministrul României în 1918
„S-ar putea spune foarte bine că, în 1918, nu provinciile s-au unit cu România, ci invers, că România s-a unit cu provinciile sale istorice”, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române