Jurnalul.ro Special Anchete 1,2 milioane de lei, consultanţa pentru exproprierile de pe traseul A3

1,2 milioane de lei, consultanţa pentru exproprierile de pe traseul A3

de Ion Alexandru    |   

Peste 1.400 de imobile din Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova urmează să fie expropriate, în vederea finalizării unor lucrări de construcţie de drumuri aflate pe coridorul Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. În acest sens, la începutul lunii, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a contractat servicii cadastrale şi de evaluare, în valoare de peste 1,27 milioane de lei, de la o companie de profil care a lucrat, în trecut, şi pentru sora lui Victor Ponta, Alexandra Herţanu. Firma se numeşte Cornel&Cornel Topoexim SRL şi apare, în anul 2008, ca sponsor al campaniilor electorale ale PNL. Societatea a derulat, în ultimii ani, contracte cu mai multe instituţii publice centrale şi locale sau cu societăţi de stat.

CNAIR a contractat, în data de 3 aprilie, servicii de evaluare şi de cadastru, în vederea dobândirii, prin expropriere sau prin transfer al dreptului de proprietate, a unor imobile necesare lucrărilor de utilitate publică de pe traseul Autostrăzii Bucureşti-Braşov, pe tronsonul Bucureşti-Ploieşti, între kilometrul 2+450 şi kilometrul 65+500. Este vorba despre evauarea în vederea exproprierii a nu mai puţin de 1.430 de proprietăţi imobiliare amplasate pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Prahova, arondate localităţilor Voluntari, Ştefăneştii de Jos, Dascălu, Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Nuci, Gherghiţa, Olari, Drăgăneşti, Rafov, Berceni şi Bărcăneşti. Pentru realizarea acestui obiectiv, CNAIR a anunţat, încă de la mijlocul lunii septembrie a anului trecut, că, în baza Legii nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, urmează să fie achiziţionate servicii pentru realizarea documentaţiilor cadastrale şi servicii privind realizarea rapoartelor de evaluare, prin raportare la Grila Notarilor Publici. Compania de drumuri mai invocă, pentru realizarea acestei achiziţii, şi prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 7, din 16 mai 2016, privind unele măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură transeuropene de transport. 

Ce implică serviciile achiziţionate Achiziţia serviciilor a fost făcută prin organizarea, în data de 3 aprilie, a unei licitaţii deschise, la care s-au înscris două oferte considerate de către autoritatea contractantă ca fiind admisibile, iar, în final, a fost desemnată câştigătoare oferta depusă de către societatea bucureşteană SC Cornel&Cornel Topoexim SRL. Aceasta şi-a adjudecat contractul nr. 92/23198/2018, în valoare de 1.275.560,3 lei cu TVA inclus (283.457,8 euro).

În schimbul acestor bani, SC Cornel&Cornel Topoexim SRL are de realizat şapte obiective prevăzute în caietul de sarcini, care a stat la baza licitaţiei organizate de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. În principal, prestatorul serviciilor trebuie să identifice amplasamentul proiectat, după care să contacteze autorităţile locale pentru a obţine informaţiile şi documentele cu privire la identificarea titularilor proprietăţilor ce urmează a fi expropriate. Totodată, compania selectată trebuie să obţină informaţii cu privire la imobilele înscrise în evidenţele de cadastru şi de carte funciară, după care să inventarieze şi să întocmească planul cu amplasamentul lucrărilor. SC Cornel&Cornel Topoexim SRL mai trebuie să întocmească, să verifice, să analizeze şi să avizeze listele cu titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor care constituie coridorul de expropriere, dar să întocmească şi listele cu imobilele şi cu proprietarii afectaţi de traseul lucrării, care nu fac obiectul exproprierilor. Compania în cauză mai are prevăzută în contractul încheiat cu CNAIR şi asigurarea oricăror alte servicii specifice, la solicitarea autorităţii contractante. Contracte cu instituţii și regii de stat Potrivit informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, SC Cornel&Cornel Topoexim SRL este o companie înfiinţată încă din anul 1994 şi care, până la începutulacestui an, a avut drept asociaţi două persoane fizice. Este vorba despre Cornel Păunescu şi Elena Dina. Compania se ocupă, potrivit aceloraşi surse, cu activităţi de arhitectură, inginerie şi consultanţă tehnică de specialitate. În 28 februarie 2018, cu două luni înainte de încheierea contractului cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cei doi asociaţi s-au întrunit şi au decis să cesioneze un număr de 40 de părţi sociale către alte patru persoane fizice, asfel încât, în urma cesiunii, capitalul social al firmei a ajuns să fie împărţit astfel: Cornel Păunescu (50%), Elena Dina (46%), Alexandru Cuculescu (1%), George Dumitru (1%), Dragoş Ştefan Necula (1%) şi Mircea Olteanu (1%). Conform informaţiilor furnizate de SEAP (Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice), SC Cornel&Cornel Topoexim SRL a derulat, începând cu anul 2008, contracte cu mai multe regii de stat sau instituţii publice. Printre clienţii firmei, pe lângă CNAIR, s-au mai aflat Electrocentrale Bucureşti SA, Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, Complexul Energetic Rovinari, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Primăria Municipiului Arad, Administraţia Domeniului Public Sector 2, Primăria Comunei Sotanga, Hidroelectrica şi Primăria Sectorului 3 din Bucureşti.

Legături politice

La începutul acestui an, cu două zile înainte de modificarea structurii acţionariatului, mai exact pe data de 26 februarie 2018, SC Cornel&Cornel Topoexim SRL primea de la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA un contract în valoare de 1.899.000 de lei fără TVA, pentru întocmirea unor documentaţii de cadastru necesare intabulării unor terenuri feroviare private, precum şi a unor terenuri aferente construcţiilor private situate pe domeniul public sau privat feroviar. Terenurile în cauză sunt amplasate pe raza unor localităţi din vestul ţării, cum ar fi Simeria, orşova, Livezeni, Timişoara, Arad, Nădlac sau Cenad. SC Cornel&Corel Topoexim SRL face parte dintr-un grup de firme, alături de SC Topoexim expert SRL, deţinută de fratele lui Cornel Păunescu, un anume Vlad Păunescu. din structura acţionariatului acestei a doua companii mai fac parte co-asociaţii lui Cornel, Alexandru Cuculescu şi dragoş Ştefan Necula. Potrivit presei centrale, SC Topoexim expert SRL este o societate care a derulat contracte pentru prestarea de servicii de contabilitate cu sora fostului prim-ministru Victor Ponta, Alexandra Herţanu. Legăturile SC Cornel&Cornel Topoexim SRL nu s-au rezumat, în trecut, doar la zona fostului premier PSd, ci şi la zona Partidului Naţional Liberal. Conform informaţiilor publicate în Monitorul oficial al României Partea I, nr. 221/2009, referitor la cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2008, rezultă că firma în cauză a sponsorizat PNL cu 6.000 de lei, în 4 iulie 2008, cu 2.016 lei, în 12 noiembrie 2008, şi cu 12.984 de lei, în 15 noiembrie 2008. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri