Jurnalul.ro Ştiri Observator 10.000 de parfumuri false, de peste 1.500.000 euro, confiscate de către Garda de Coastă

10.000 de parfumuri false, de peste 1.500.000 euro, confiscate de către Garda de Coastă

de Redacția Jurnalul    |   

Un TIR a încercat să intre în țară cu aproape 10.000 de parfumuri false, în valoare de peste 1.500.000 euro.

Joi, Garda de Coastă a controlat, în PTF Negru Vodă, un TIR înmatriculat în România, condus de un cetățean român în vârstă de 32 de ani.

În compartimentul marfă erau cutii cu parfumuri care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În urma inventarierii produselor s-a constatat că sunt 9.626 parfumuri, iar șoferul nu avea documente de provenienţă pentru bunurile transportate și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea în circulație.

„Produsele, în valoare de aproximativ 1.500.000 euro, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”, spune Garda de Coastă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: parfumuri false confiscate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri